ZMT: un răspuns al Bisericii la problemele noii generaţii
04.07.2008, Vatican (Catholica) - Între 15-20 iulie 2008, în cadrul Zilei Mondiale a Tineretului din Sydney, Australia, grupuri de tineri din aproape 200 de ţări se vor aduna în jurul Papei Benedict al XVI-lea, în convingerea că Biserica are multe lucruri de spus tinerilor, iar tinerii, la rândul lor, au multe de spus Bisericii. Întâlnirea mondială din acest an are ca temă făgăduinţa lui Isus: „Veţi primi puterea Duhului Sfânt care va coborî asupra voastră şi îmi veţi Mie martori” (Fapte 1,8). Redacţia centrală a Radio Vatican a stat de vorbă cu Episcopul Josef Clemens, secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici, departamentul Curiei Romane care se ocupă de organizarea întâlnirilor internaţionale ale tineretului catolic.
Despre climatul din aceste zile de la Sydney, unde autorităţile sunt pregătite pentru o participare mai mare decât la Jocurile Olimpice din anul 2000, Episcopul Clemens a declarat: „Am văzut pe internet că la Sydney este o aşteptare intensă. Grupurile germane au ajuns deja în aceste zile în diecezele australiene. Se poate vedea, totodată, că ultimele pregătiri sunt într-o fază de mare fierbere. Tot oraşul va fi plin de steagurile Zilei Tineretului, purtând binecunoscutul logo; locul este foarte frumos: oraşul în sine, portul, renumita Opera House, Harbour Bridge, etc… În ansamblu, este o mare, mare aşteptare”.
Explicând fascinaţia tinerilor pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, Episcopul a spus: „A-l întâlni pe Sfântul Părinte, care spune cuvinte profunde, are o mare experienţă teologică şi, aş spune, chiar umanistă, este pentru toţi un mare eveniment care atinge corzile inimii. Pe de altă parte, aceste Zile înseamnă şi întâlnirea cu ceilalţi tineri. Am notat că vor veni tineri din aproape 200 de naţiuni. Prin urmare, la Sydney va fi reprezentată lumea întreagă, cu grupuri mai mari sau mai mici. Şi orice tânăr este bucuros să întâlnească alţi tineri. Astăzi, apoi, mulţi tineri cunosc limbi străine şi nu au mari dificultăţi în a vorbi cu tineri de pe alte continente, cu alte experienţe şi de alte culturi. Desigur, este şi aspectul unei călătorii foarte lungi, dar tânărul va fi răsplătit de experienţe de neuitat”.
Secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici a mai prezentat contribuţia ZMT la cerinţele şi problemele noii generaţii: „Ziua Mondială a Tineretului pune în centru realitatea tinerilor, tinerii în toate dimensiunile lor, inclusiv problemele. Cunoaştem problema locului de muncă, cunoaştem problemele referitoare la pregătirea pentru viitor. Răspunsul Bisericii cred că se plasează la nivel educativ, la nivel etic. Aceasta este contribuţia noastră. Ceilalţi ar trebui să facă partea care le revine”. În încheiere el le-a urat tinerilor care vor sosi la Sydney „să fie deschişi în toate sensurile la această mare experienţă, să participe evident la cateheze, să-şi expună întrebările lor. Acesta va fi probabil un moment unic în viaţă, de a dialoga cu episcopi din întreaga lume. La fel, să profite maximum posibil din întâlnirea cu ceilalţi tineri, şi, natural, să vadă realitatea Australiei, a oraşului Sydney, un oraş multicultural, cu toate rasele din lume, cu accente asiatice”.