O lecţie de la Sf. Augustin pentru tinerii de azi
19.07.2008, Sydney (Catholica) - La Veghea de rugăciune cu tinerii din această seară, Papa Benedict a apelat la Sfântul Augustin pentru a le vorbi tinerilor despre Duhul Sfânt, „într-un fel persoana neglijată a Preasfintei Treimi”, a cărui înţelegere „pare a fi aproape dincolo de capacităţile noastre”. Sfântul Augustin, studiat de Sfântul Părinte pe când era preot profesor de teologie, a avut dificultăţi mari cu înţelegerea celei de-a treia Persoane. Reflecţia l-a condus în cele din urmă la „la trei intuiţii particulare despre Duhul Sfânt ca legătură de unitate în Preasfânta Treime: unitate ca şi comuniune, unitate ca iubire durabilă şi unitate ca dăruire şi dar. Aceste trei intuiţii nu sunt doar teoretice. Ele ajută să explicăm cum lucrează Duhul.” Papa Benedict a explicat apoi rând pe rând fiecare dintre cele trei intuiţii.
„Să încercăm deci cu ajutorul lui Augustin să ilustrăm câte ceva din lucrarea Duhului Sfânt. El observă faptul că cele două cuvinte, `Duhul` şi `Sfânt`, se referă la ceea ce este divin legat de Dumnezeu; cu alte cuvinte ceea ce este împărtăşit de Tatăl şi de Fiul – comuniunea lor. Dacă trăsătura caracteristică a Duhului Sfânt este legată de ceea ce au în comun Tatăl şi Fiul, Augustin trage concluzia că unitatea este calitatea particulară a Duhului. Este o unitate trăită în comuniune: o unitate de persoane într-o relaţie de dăruire continuă, Tatăl şi Fiul dăruindu-se pe sine unul celuilalt. Începem să întrezărim, cred, cât de iluminantă este această înţelegere a Duhului Sfânt ca unitate, ca şi comuniune. Adevărata unitate nu ar putea fi niciodată fondată pe relaţii care neagă egalitatea demnităţii celorlalte persoane. Unitatea nu este nici simplu suma totală a grupurilor prin care încercăm noi uneori să ne `definim`. De fapt, doar în viaţa de comuniune unitatea este susţinută iar identitatea umană împlinită: recunoaştem nevoia comună de Dumnezeu, răspundem prezenţei unificatoare a Duhului Sfânt şi ne dăruim unul altuia prin slujire.”
„A doua intuiţie a lui Augustin – Duhul Sfânt ca iubire durabilă – vine din studierea primei epistole a Sf. Ioan. Ioan ne spune că `Dumnezeu este iubire`. Augustin sugerează că în timp ce aceste cuvinte se referă la Treime ca întreg, ele exprimă o trăsătură caracteristică Duhului Sfânt. Reflectând asupra naturii durabile a iubirii – `cine rămâne în iubire române în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el` – s-a întrebat: iubirea sau Duhul Sfânt dau durabilitatea? Şi ajunge la această concluzie: `Duhul Sfânt ne face să rămânem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi; şi totuşi iubirea este cea care face aceasta. De aceea Duhul este Dumnezeu ca iubire!`. Este o explicaţie frumoasă: Dumnezeu se împărtăşeşte pe sine ca iubire în Duhul Sfânt. Ce am mai putea suplimentar să înţelegem din această intuiţie? Că iubirea este semnul prezenţei Duhului Sfânt! Ideile sau vocile cărora le lipseşte iubirea – chiar dacă par sofistice sau inteligente – nu pot fi `ale Duhului`. Mai mult, iubirea are o trăsătură particulară: departe de a fi indulgentă sau capricioasă, ea are sarcina sau scopul de a împlini: de a rămâne. Prin natura ei iubirea este durabilă. Din nou, dragi prieteni, putem înţelege puţin mai bine cât de mult oferă Duhul Sfânt lumii noastre: iubirea care risipeşte incertitudinea; iubirea care învinge teama de trădare; iubirea care poartă în ea eternitatea; iubirea adevărată care ne atrage într-o unitate ce rămâne!”
„A treia intuiţie – Duhul Sfânt ca dar – Augustin a dedus-o din meditarea unui pasaj evanghelic pe care îl ştim şi îl îndrăgim cu toţii: conversaţia lui Cristos cu femeia samariteană, la fântână. Aici Isus se revelează pe Sine ca dătător al apei vieţii, care mai apoi este explicată ca Duhul Sfânt. Duhul este `darul lui Dumnezeu` – izvorul interior, care satisface cu adevărat setea noastră profundă şi care ne conduce spre Tatăl. Din această observaţie, Augustin trage concluzia că Dumnezeu care ni se împărtăşeşte ca dar este Duhul Sfânt. Prieteni, din nou surprindem ceva din Treimea în acţiune: Duhul Sfânt este Dumnezeu care se dăruieşte veşnic pe sine; ca un izvor nesfârşit El revarsă tocmai pe sine însuşi. Văzând acest dar neîncetat ajungem să înţelegem limitările lucrurilor pieritoare, nebunia mentalităţii consumiste. Începem să înţelegem de ce căutarea noutăţii ne lasă nesatisfăcuţi şi încă doritori. Nu căutăm noi un dar etern? Izvorul care nu va seca niciodată? Cu femeia samariteană să exclamăm atunci: dă-mi această apă pentru ca să nu mai însetez niciodată!”
Din aceste trei intuiţii Sfântul Părinte a tras şi nişte concluzii-îndemnuri: „Dragi tineri, am văzut că Duhul Sfânt este cel care realizează comuniunea minunată a credincioşilor în Isus Cristos. Fidel naturii Sale de dătător şi dar deopotrivă, El chiar şi acum lucrează prin voi. Inspiraţi de intuiţiile Sfântului Augustin: lăsaţi iubirea unificatoare să fie măsura voastră; iubirea statornică să fie provocarea voastră; iubirea dăruitoare de sine să fie misiunea voastră!”
