ZMT 2008 în date statistice
22.07.2008, Sydney (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea le-a spus tinerilor la Liturghia de încheiere a Zilei Mondiale a Tineretului să nu se teamă de chemarea la preoţie şi viaţă consacrată. Cuvintele sale par a fi căzut pe pământ fertil din moment ce aproximativ 2.500 de pelerini pe oră au vizitat Expoziţia Vocaţională din Sydney. Acesta este doar unul dintre faptele relevate de statistici. Alte statistici ne spun că la Liturghia de încheiere au participat 400.000 de persoane. Papa a fost primit oficial la Sydney de jumătate de milion de persoane.
Numărul pelerinilor internaţionali şi al celor locali a fost cam acelaşi: 110.00 au sosit din afara ţării, 113.000 fiind australieni, în total înregistrându-se 223.000 de pelerini. Exceptând Australia, la ZMT au participat 170 de naţiuni. Până şi din Myanmar au sosit, 37 de pelerini, în ciuda restricţiilor speciale la capitolul vize. Evenimentele la care a participat Papa Benedict au atras cel mai mult atenţia, dar pelerinii au fost ocupaţi chiar şi fără Sfântul Părinte. Aproximativ 70.000 de pelerini internaţionali au luat parte la Zilele Diecezei desfăşurate în întreaga Australie înaintea ZMT. Catehezele au avut loc în 235 de locaţii, în 29 de limbi diferite; de marţi până duminică au avut loc 450 de evenimente în cadrul Festivalului Tinereţii.
Cei care nu au putut ajunge în Australia au urmărit evenimentul pe internet. Situl oficial al ZMT a primit 500.000 de vizite unice între 12 şi 20 iulie, cei mai mulţi accesând situl joi, 17 iulie, când Papa Benedict a sosit oficial la Sydney. Transmisiunile prin internet au fost urmărite de 250.000 de persoane. Cei mai mulţi au fost din SUA, Italia, Canada, Spania şi Germania. Aproximativ 2.000 de operatori media au fost acreditaţi pentru ZMT. Şi Sfântul Părinte a „provocat” statistici interesante. Zborul său la Sydney a fost cel mai lung făcut vreodată de un Papă: 19 ore şi 45 de minute. Iar întoarcerea acasă a fost mai lungă: 21 de ore. În tururile sale cu papamobilul a sărutat patru mici copii. Şi un alt număr, semnificativ: ZMT 2008 a avut nu mai puţin de 10 patroni, printre care şi Papa Ioan Paul al II-lea.
