Aniversarea parohiei Adormirea Maicii Domnului din Târgu-Mureş
22.08.2008, Blaj (Catholica) - Sub motto-ul „De zece ani suntem inimă în inima oraşului”, în perioada 10-17 august 2008, parohia greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Mureş a sărbătorit zece ani de la sfinţirea bisericii. Programul jubiliar a început în Duminica Înmulţirii Pâinilor, prin meditaţiile susţinute de pr. conf. dr. Ioan Mitrofan, având ca temă rolul laicilor în Biserică, conform Conciliului Vatican II, şi modelul pe care Sfânta Fecioară Maria îl dă acestora, în rolul său de mijlocitoare în opera de mântuire, aflăm de pe BRU.ro.
Conferinţele au început prin explicarea demnităţii laicilor, a relaţiilor dintre ei şi cu ierarhia ecleziastică. Părintele a explicat apoi rolul de colaboratori ai sacerdoţiului ministerial, pe care laicii îl au datorită participării la sacerdoţiul regal al poporului lui Dumnezeu, precum şi cel de participanţi direcţi la misiunea profetică a Bisericii. Apostolatul laicilor nu poate fi conceput în afara colaborării cu preoţii şi a unei formări umane, teologice şi doctrinare adecvate. Prelegerile părintelui profesor au constituit o încurajare la apostolat a credincioşilor, prin participarea la diferite structuri sociale ce variază de la cadrul restrâns al familiei până la contextul naţional şi internaţional.
Istoria acestei familii parohiale a fost prezentată în prelegerea prof. Dimitrie Poptămaş, cu titlul „Rolul Bisericii Greco-Catolice în comunitatea târgumureşană”. El a vorbit despre pr. Petru Moldovan, cel care a început construcţia bisericii, pr. paroh Ioan Fărcaş, cel care de zece ani păstoreşte comunitatea, şi de pr. Iacob Măiereanu, „fratele său mai mare” în activitatea de păstorire sufletească. În ziua de 16 august, pr. Cornel Dîrle, capelanul mănăstirii carmelitane de la Stânceni, a prezentat cartea „Creştini şi evrei între trecut şi viitor”. Lucrarea aparţine pr. Michel Remaud, profesor la Universitatea din Ierusalim, iar ediţia în limba română a devenit accesibilă publicului prin traducerea pr. Dîrle, fiind publicată la Editura Sapientia din Iaşi.
În fine, în ziua de duminică, 17 august, PS Vasile Bizău, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, a făcut o vizită în această parohie din Târgu-Mureş. Primirea festivă a avut loc în cadrul unui scurt moment artistic al copiilor şi a fost urmată de celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de către Preasfinţia Sa împreună cu un grup de preoţi din oraş şi din protopopiatele vecine. În predica ţinută pe marginea Evangheliei zilei, P.S. Vasile Bizău a arătat că asemenea corăbiei în care se aflau apostolii, Biserica a fost şi este lovită de valurile istoriei, însă prezenţa lui Isus în mijlocul ei şi credinţa tare că „Acesta este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu” (Matei 11, 27), o salvează întotdeauna.




