Les catholique de Moldavie. Histoire d`une minorite religieuse de Roumanie
23.08.2008, Iaşi (Catholica) - Istoricul francez Jean Nouzille, doctor în litere, în calitate de preşedinte al Comitetului european de istorie şi strategie balcanică s-a interesat în mod deosebit de istoria românilor. Rod al unor cercetări de excepţie este lucrarea „Transylvanie, terre de contacts et de conflits”, publicată de două ori în limba franceză, în 1992 şi 1994, tradusă în limba română în 1995, apoi în limbile engleză, greacă, maghiară şi italiană. Cartea este o contribuţie foarte importantă pentru cunoaşterea istoriei complexe a Transilvaniei.
În primii ani ai secolului al 20-lea, profesorul Nouzille a întreprins cercetări asidue cu privire la teritoriul de la răsărit de Carpaţi, mai cu seamă acela dintre Prut şi Nistru, concretizate în lucrarea „Moldavie, histoire tragique d`une région europeenne”, care a apărut în anul 2004, la Editura Bielar-Strasbourg, ca un omagiu la al cincilea centenar de la moartea lui Ştefan cel Mare. În această carte, a dedicat câteva pagini prezenţei catolice în Moldova, în secolele 17 şi 18. Cartea a fost tradusă în limba română şi publicată la Editura Prut din Chişinău, în 2005, şi prezentată în toamna aceluiaşi an la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.
„Cântecul său de lebădă” a fost lucrarea închinată catolicilor din Moldova: „Les catholiques de la Moldavie, histoire d`une minorite religieuse de Roumanie”. E prima carte de anvergură de acest fel, în limba franceză, bazată pe surse valoroase şi pe o bibliografie impresionantă. Cele nouă capitole ale cărţii, care însumează 424 de pagini, prezintă, în etapele sale deosebite, istoria catolicismului de pe aceste meleaguri: originile creştine, primele episcopii catolice din secolele 14 şi 15, criza provocată de husitism şi protestantism în secolul 16, contra-reforma evidenţiată prin înfiinţarea Episcopiei de Bacău (secolele 17 şi 18), catolicii din Moldova în secolul 19 şi prima jumătate a secolului 20, momentul tragic al instaurării regimului comunist şi situaţia din timpul regimului comunist (1945-1989). Ultimul capitol, al nouălea, se ocupă cu perioada actuală a Renaşterii vieţii catolice de după căderea dictaturii ceauşiste.
Cercetarea profesorului Nouzille se vrea temeinică şi echidistantă. Din nefericire, boala necruţătoare care i s-a agravat în ultimul an de viaţă nu i-a îngăduit să revizuiască în întregime vastul material şi să îşi vadă încununată munca titanică pe care a depus-o, cartea fiind tipărită în 2008 prin bunăvoinţa PS Petru Gherghel, Episcopul de Iaşi, la Editura „Sapientia” din Iaşi. Prof. Jean Nouzille a încetat din viaţă în luna februarie a anului 2007, la Strasbourg. Publicarea cărţii sale, cu încuviinţarea familiei Nouzille, constituie un omagiu şi deosebită recunoştinţă aduse autorului. Într-un viitor apropiat, lucrarea va apare şi în limba română.

