Smerenia lui Isus şi smerenia Papei Ioan Paul I
28.09.2008, Castel Gandolfo (Catholica) - Astăzi, 28 septembrie, pentru Papa Benedict al XVI-lea a fost ultima întâlnire cu credincioşii pentru recitarea antifonului Îngerul Domnului la reşedinţa pontificală de la Castel Gandolfo din cadrul perioadei de vacanţă. Sfântul Părinte urmează să se întoarcă marţi în Vatican, reluându-şi ritmul normal de activitate. Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii Pontifului în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Astăzi liturgia ne propune parabola evanghelică a celor doi fii trimişi de tatăl lor să lucreze în via sa. Dintre aceştia, unul spune imediat da, dar nu se duce; altul în schimb pentru moment refuză, apoi însă dă curs dorinţei paterne. Prin această parabolă Isus reaminteşte preferinţa sa pentru cei păcătoşi care se convertesc, şi ne învaţă că e nevoie de umilinţă pentru a primi darul mântuirii. Şi Sfântul Paul, în fragmentul Scrisorii către Filipeni pe care îl medităm astăzi, ne îndeamnă la umilinţă: „Nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau de mărire deşartă, dar să aveţi destulă smerenie ca să îi consideraţi pe ceilalţi superiori vouă” (Filipeni 2,5-8). Acestea sunt simţămintele lui Cristos, care, dezbrăcându-se de slava divină din iubire faţă de noi, s-a făcut om şi s-a înjosit până la a muri răstignit (cf Filipeni 2,5-8). Verbul utilizat – ekenôsen – înseamnă literal că El „s-a golit pe sine” şi pune în clară lumină umilinţa profundă şi iubirea infinită a lui Isus, Slujitorul umil prin excelenţă.
Reflectând asupra acestor texte biblice, m-am gândit imediat la Papa Ioan Paul I, de la moartea cărui se împlinesc chiar astăzi 30 de ani. El a ales acelaşi moto episcopal ca şi Sfântul Carol Borromeo: Humilitas (umilinţă, smerenie). Un singur cuvânt care sintetizează esenţialul vieţii creştine şi indică virtutea indispensabilă a celui care, în Biserică, este chemat în serviciul autorităţii. În una din cele patru Audienţe generale ţinute în timpul pontificatului său foarte scurt a spus între altele, cu acel ton familiar care l-a caracterizat: „Mă limitez să recomand o virtute, atât de scumpă Domnului: învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima… Chiar dacă aţi făcut lucruri mari, spuneţi: suntem servitori inutili”. Şi a observat: „În schimb tendinţa, în noi toţi, este mai degrabă exact invers, de a ne pune evidenţă” (Insegnamenti di Giovanni Paolo I, p.51-52) Umilinţa poate fi considerată testamentul său spiritual.
Mulţumită tocmai acestei virtuţi, i-au fost de ajuns 33 de zile pentru ca Papa Luciani să intre în inima oamenilor. În discursuri folosea exemple scoase din fapte de viaţă concretă, din amintirile sale de familie, din înţelepciunea populară. Simplitatea sa era vehicul al unei învăţături solide şi bogate, pe care, graţie darului unei memorii excepţionale şi unei vaste culturi, el o înzestra cu numeroase citate din scriitori bisericeşti şi profani. A fost astfel un catehet excepţional, pe urmele Sfântului Papă Pius al X-lea, din acelaşi ţinut cu el şi predecesor mai întâi la Catedra Sfântului Marcu şi apoi la cea a Sfântului Petru. „Trebuie să ne simţim mici înaintea lui Dumnezeu”, a spus în aceeaşi audienţă. Şi a adăugat: „Nu mă ruşinez să mă simt ca un copil în faţa mamei; copilul crede în mama lui; eu cred în Domnul, în ceea ce El mi-a revelat” (id. p. 49). Aceste cuvinte arată întreagă dimensiunea credinţei sale. În timp ce îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că l-a dăruit Bisericii şi lumii, ne însuşim exemplul său, angajându-ne să cultivăm aceeaşi umilinţă, care l-a făcut capabil să vorbească tuturor, mai ales celor mici şi celor de departe. Să o invocăm în acest scop pe Maria Preasfântă, umila Slujitoare a Domnului.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
