LC: Pentru a rămâne împreună
06.10.2008, SUA (Catholica) - Pete Vere, autorul articolului „Pentru a rămâne împreună”, apărut în numărul pe septembrie 2008 al revistei Lumea Catholica, este căsătorit de şapte ani şi activează ca „specialist în drept canonic investigând validitatea căsătoriilor”. „Lucrând la tribunal, văd multe căsătorii eşuate… Fiecare dintre ele reprezintă o relaţie distrusă. Tragedia este multiplicată atunci când sunt implicaţi copii… Deşi eşecul marital nu poate fi întotdeauna prevenit, experienţa mea atât ca specialist în drept canonic cât şi ca bărbat căsătorit m-a învăţat cinci lucruri pe care cuplurile catolice le pot face pentru a întări căsătoria lor”. Ilustrând cu exemple întâlnite la tribunal sau în viaţa de zi cu zi, Pete Vere ne arată că un cuplu trebuie: să se roage împreună, să mănânce împreună, să vorbească unul cu celălalt, să se joace împreună, să se ţină de mână.
„Primul lucru pe care un cuplu trebuie să îl facă dacă doresc o căsnicie puternică este să se roage împreună. Una dintre cele mai mari surprize pe care am întâlnit-o în munca de la tribunal este aceea că multe cupluri, inclusiv acelea care sunt active în Biserică şi în mişcări pro-life, nu se roagă împreună ca şi cuplu. Când vin şi copiii, acest lucru se transformă în absenţa rugăciunii în familie”. Autorul explică: „Rugăciunea întăreşte legătura sacramentală pe care Dumnezeu a creat-o între cei doi soţi. Le reaminteşte că Dumnezeu stă în centrul relaţiei lor. În plus, îi învaţă să se bazeze pe Dumnezeu şi să se încreadă în providenţa Lui atunci când se confruntă cu numeroasele dificultăţi pe care viaţa le scoate înaintea lor”. Mai mult, „cel mai bun stimulent la rugăciune pentru un copil este să îi vadă pe mama şi pe tata rugându-se. Rugăciunea cuplului căsătorit este o cărămidă esenţială pentru rugăciunea în familie”.
În continuare, el remarcă faptul că, datorită restaurantelor fast food, cinelor în faţa televizorului, mâncării încălzite în cuptorul cu microunde, băuturilor nutritive, am uitat cum arată „mâncarea adevărată”. „Acest lucru este regretabil: nimic nu reuneşte prietenii şi familia aşa cum o face o delicioasă mâncare gătită acasă. Am uitat de mâncarea adevărată pentru că am uitat de mesele în familie. De nenumărate ori la tribunal am văzut acest fapt simplu: cu mult înainte ca cuplul căsătorit să nu mai locuiască împreună, programul le ocupă cea mai mare parte a zilei lor şi ei nu mai mănâncă împreună. Masa în familie devine o piesă de muzeu… Stând în jurul mesei şi împărţind o mâncare bună, în special una pe care familia a pregătit-o împreună, ajută la construirea unei căsătorii puternice şi a unei vieţi de familie puternice”.
Vorbind despre importanţa faptului ca soţii să se ţină de mână, canonistul arată că „lipsa semnelor vizibile de afecţiune poate fi aproape întotdeauna remarcată în căsniciile cu probleme”. În tribunal, el a citit numeroase mărturii „care declarau că cuplul nu se ţinea niciodată de mână, nu se săruta niciodată şi nu îşi arăta niciodată afecţiunea în public”. „Ţinutul de mână, îmbrăţişarea, sărutul la întâlnire şi la despărţire întăresc o căsătorie. Aceste mici gesturi de afecţiune permit unui cuplu să îşi reafirme iubirea reciprocă, reamintindu-le jurămintele care au condus la legământul lor. Prin aceste acţiuni, cuplul dă mărturie publică despre iubirea lor, despre relaţia lor şi despre harul lui Dumnezeu în vieţile lor”.
