Ziua Asociaţiilor celebrată la Oradea
07.10.2008, Oradea (Catholica) - Duminică, 5 octombrie 2008, a fost o zi de sărbătoare pentru Eparhia Greco-Catolică de Oradea. În acea zi reprezentanţii laicilor din Eparhie s-au întâlnit, s-au cunoscut şi s-au rugat împreună, sărbătorind Ziua Asociaţiilor. La iniţiativa Biroului Pastoral al Eparhiei orădene, aflăm de pe BRU.ro, o dată pe an asociaţiile care activează în cadrul acestei Eparhii se întâlnesc să schimbe impresii şi idei despre scopul şi munca lor, într-o ambianţă de sărbătoare. Programul a început cu procesiunea la care au participat membri ASTRU, AGRU, Reuniunea Mariană, Cercetaşii Români Uniţi, Asociaţia Medicilor Catolici, Asociaţia Profesorilor Catolici, Asociaţia Tertiarilor Franciscani, Asociatia Kolping, Asociaţia Fondacio, Colegiul Sfânta Familie Oradea (studenţi şi elevi), Seminarul Teologic, Liceul Greco-Catolic, Comunitatea Don Orione, Asociaţia Vârsta a treia, Oratoriul Maria Imaculata, Asociaţia Cruciada Euharistică, Asociaţia Caritas, Asociaţia Corală Francis Hubic, Corul Fiat Lux, Radio Maria…
Procesiunea a ajuns la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, unde PS Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu preoţii spirituali ai fiecărei asociaţii. În cuvântul de învăţătură PS Virgil a insistat asupra rolului laicilor în Biserică, subliniind valoarea sentimentelor umane în comuniune, în societate şi în familie şi faptul că fără sentimente curate şi sincere credinciosul nu poate să devină lucrător în via Domnului. Corala Francisc Hubic, corul elevilor şi corul studenţilor au dat răspunsurile solemne la Liturghie. La sfârşitul Liturghiei, Episcopul de Oradea a binecuvântat fiecare asociaţie în parte şi i-a felicitat pentru activitatea depusă în anul pastoral 2007/2008. Întâlnirea a continuat la Liceul Greco-Catolic din localitate, unde s-au prezentat cele mai reuşite acţiuni din cadrul fiecărei asociaţii. La final participanţii au urmărit un program artistic.


