Papa se adresează unei întâlniri creştino-musulmane
16.10.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea speră ca întâlnirea dintre creştini şi musulmani organizată de Mişcarea Focolarelor să producă o reînnoire în angajamentele şi în dialogul comun. Papa s-a adresat conferinţei care are ca temă „Iubirea şi milostivirea în Biblie şi în Coran” prin intermediul unei telegrame transmise de de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone. Întâlnirea a adunat la Castel Gandolfo în jur de 200 de musulmani şi creştini, începând de joi, 9 octombrie 2008. Sfântul Părinte îl invocă „pe milostivul Dumnezeu să continue mereu să călăuzească paşii omenirii pe drumul dreptăţii şi al păcii”.
Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, s-a adresat în prima zi participanţilor la conferinţă. Cardinalul a explicat că dialogul interreligios „nu încearcă să stabilească, cu criterii reductive şi sincretiste, o bază comună minimalistă de adevăruri religioase”. Mai degrabă „recunoaşte că toţi cei care se află în căutarea lui Dumnezeu sau a Absolutului au aceeaşi demnitate”. Există, a susţinut Cardinalul Tauran, „mulţumită mai ales musulmanilor… o întoarcere a religiei pe scena mondială, ca o contribuţie esenţială la structurarea societăţii internaţionale a secolului XXI”.
„Lumea de astăzi nu se poate înţelege pe sine fără religii”, a spus el. Tocmai de aceea, însă, religiile trebuie „să nu devină o sursă de teamă, lucru care se întâmplă, din păcate, din cauza fundamentalismului exasperat”. „Este o realitate faptul că astăzi oamenii ucid din motive religioase, dar nu religia este aceea care face războiul”, a declarat Cardinalul Tauran. „De aici se naşte nevoia de a plasa mesajul religiilor în slujba unui proiect de sfinţire”. Dialogul dintre religii, a concluzionat el, trebuie să fie considerat „aproape ca un pelerinaj”, deoarece „atunci când cineva dialoghează cu adeptul unei alte religii, este necesar să adopte atitudinea celui care porneşte la drum cu acesta, şi ia în considerare convingerile privind marile întrebări cu care se confruntă orice persoană, diferite de ale sale”.
