Nunţiului apostolic a celebrat Ziua Misiunilor la Iaşi
22.10.2008, Iaşi (Catholica) - Excelența Sa Francisco-Javier Lozano, Nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a celebrat duminică, 19 octombrie 2008, la ora 11, o Liturghie solemnă în Catedrala din Iaşi, cu ocazia celei de-a LXXXI-a Zile Mondiale a Misiunilor. În predica sa, publicată integral pe Ercis.ro, el a arătat: „La invitaţia Excelenţei sale Mons. Petru Gherghel, mă aflu astăzi aici cu voi în catedrala din Iaşi, cu ocazia Zilei Mondiale Misionare. Ca Nunţiu apostolic în România, aceasta este pentru mine o ocazie potrivită, nu numai pentru a cunoaşte mai bine dieceza voastră şi frumoasa Moldovă, dar mai ales pentru a participa la această celebrare liturgică care manifestă în mod minunat credinţa şi tradiţiile profund creştine ale acestui popor”.
IPS Lozano i-a salutat pe credincioşi, familiile lor, „pe copii, pe cei bolnavi, pe toţi cei care au nevoie în mod deosebit de ajutorul Domnului”, pe preoţi, pe călugări, călugăriţe şi pe laici, pe cei care au urmărit celebrarea prin intermediul radioului, pe Episcopul Petru Gherghel, căruia i-a mulţumit pentru invitaţia fraternă de a prezida această celebrare euharistică. Nunţiul a arătat în continuare: „Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor şi pentru mine este o mare bucurie căci îmi permite, împreună cu voi, să mă rog pentru multe persoane pe care le-am slujit şi cu care am trăit în timpul perioadei lungi petrecute în Africa. Prin harul lui Dumnezeu am slujit ca preot şi apoi ca Nunţiu apostolic în cinci ţări din Africa: Nigeria, Africa de Sud, Zimbabwe, Tanzania şi Congo Kinshasa. Munca misionară a Bisericii constituie o urgenţă care trebuie să fie vie şi rodnică în comunităţile noastre catolice din România”.
„Provocările sociale şi religioase pe care umanitatea le înfruntă în timpurile noastre îi stimulează pe credincioşi să-şi reînnoiască zelul misionar. Da! Este necesar să relansăm cu curaj misiunea ad gentes, începând cu vestirea lui Cristos, mântuitorul fiecărei creaturi umane… La sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii, când celebrantul salută adunarea cu cuvintele `Ite, Missa est`, cu toţii ar trebui să se simtă trimişi ca `misionari ai Euharistiei` care să răspândească peste tot marele dar primit. Oare Biserica ar putea să realizeze vocaţia sa misionară fără să cultive o relaţie constantă cu Euharistia, fără să se hrănească cu această hrană sfinţitoare, fără să se sprijine de acest ajutor indispensabil operei sale de apostolat în misiune? Pentru a evangheliza lumea avem nevoie de apostoli `experţi` în celebrarea, adorarea şi contemplarea Euharistiei”, a subliniat Excelenţa Sa.
„Dragi fraţi şi surori”, s-a adresat el în continuare celor prezenţi, „Ziua Mondială a Misiunilor trebuie să fie o ocazie bună pentru a înţelege din ce în ce mai bine că mărturia iubirii, care este sufletul misiunilor, se referă la toţi. A fi în slujba Evangheliei nu este de fapt considerată doar o aventură, ci implicare împărtăşită de fiecare comunitate. Câţi preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, chiar şi în aceste timpuri ale noastre, au dat o desăvârşită mărturie de iubire creştină prin martiriu! A fi misionari înseamnă a se pleca, asemenea bunului samaritean, asupra nevoilor tuturor, mai ales asupra celor mai săraci şi nevoiaşi, căci cel care iubeşte cu inima lui Cristos nu caută propriul interes, ci doar slava Tatălui şi binele aproapelui. În aceasta constă secretul fecundităţii apostolice a muncii misionare, care trece peste graniţe şi culturi, ajunge la popoare şi se răspândeşte până la marginile pământului”.
Ca reprezentant al Sfântului Părinte în România, Nunţiul apostolic s-a folosit de ocazie pentru a exprima „recunoştinţa mea faţă de toţi catolicii din iubita Dieceză de Iaşi, pentru rugăciunile şi sprijinul lor, chiar şi economic, pentru misiuni. Fecioara Maria, care prin prezenţa sa lângă cruce şi cu rugăciunea ei în Cenacol a colaborat în mod activ la începutul misiunii ecleziale, să susţină spiritul misionar în Dieceza voastră de Iaşi şi să ajute credincioşii în Cristos să fie mereu mai dăruiţi adevăratei iubiri, pentru ca însetaţi într-un mod spiritual să devină ei înşişi izvor de apă vie. În munca noastră misionară o avem ca model pe Maria, care a fost primul `tabernacol din istorie` (Ecclesia de Eucharistia, nr. 55), care ni-l arată şi ni-l oferă pe Cristos, calea, adevărul şi viaţa noastră (cf. In 14,6). Dorinţa mea este ca aceasta să ofere credincioşilor, parohiilor şi institutelor misionare ocazia de a se consolida în zelul misionar, pentru ca în fiecare comunitate să se menţină viu spiritul misionar”.

