Viaţa veşnică începe pe pământ, primindu-l pe Dumnezeu
03.11.2008, Vatican (Catholica) - Viaţa veşnică începe încă de pe pământ, primindu-l pe Dumnezeu şi lăsându-l să ne călăuzească, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în ziua de luni, 3 noiembrie 2008, prezidând celebrarea euharistică de pomenire a păstorilor Bisericii decedaţi în cursul anului. În predica sa, Papa i-a amintit „cu multă afecţiune” pe Cardinalii Stephen Fumio Hamao, Alfons Maria Stickler, Aloisio Lorscheider, Peter Porekuu Dery, Adolfo Antonio Suarez Rivera, Ernesto Corripio Ahumada, Alfonso Lopez Trujillo, Bernardin Gantin, Antonio Innocenti şi Antonio Jose Gonzalez Zumarraga, şi pe „fiecare dintre Arhiepiscopii şi Episcopii care în ultimele douăsprezece luni au trecut din această lume în Casa Tatălui”.
„Noi îi considerăm şi îi simţim vii în Dumnezeul celor vii”, a declarat el, explicând mai apoi: „Dacă Domnul cheamă la El un om drept înainte de vreme este pentru că are cu el un plan necunoscut nouă”. De aceea, „moartea prematură a unei persoane dragi nouă devine o invitaţie la a nu ne complace în a trăi în mod mediocru, ci a tinde cât mai repede spre plinătatea vieţii”. Potrivit Pontifului, „lumea îl consideră norocos pe cel care trăieşte mult, dar Dumnezeu, mai mult decât la vârstă, priveşte la dreptatea inimii. Lumea acordă importanţă `înţelepţilor` şi `învăţaţilor`, în timp ce pentru Dumnezeu favoriţi sunt `cei mici`”. De aici derivă o învăţătură generală, despre existenţa a „două dimensiuni ale realităţii: una mai profundă, adevărată şi veşnică, alta marcată de limite, de provizorat şi de aparenţe”.
„Viaţa adevărată, viaţa veşnică începe deja în această lume, în mijlocul încercărilor istoriei; viaţa veşnică începe în măsura în care ne deschidem faţă de misterul lui Dumnezeu şi îl primim în mijlocul nostru”. Dumnezeu, a subliniat Papa, „este înţelepciunea adevărată care nu îmbătrâneşte, este bogăţia autentică ce nu se strică, este fericirea la care aspiră în profunzime inima oricărui om”, şi acest adevăr „îşi găseşte împlinire în existenţa şi învăţătura lui Isus”. În perspectiva înţelepciunii evanghelice, „moartea însăşi este purtătoare a unei învăţături mântuitoare, deoarece ne constrânge să privim în faţă realitatea; ne îndeamnă să recunoaştem vremelnicia a ceea ce pare mare şi puternic în ochii lumii”.
Cardinalii şi Episcopii defuncţi, a observat Papa, „au trecut de la moarte la viaţă pentru că l-au ales pe Cristos, au primit jugul blând şi s-au consacrat în slujirea fraţilor”. „De aceea, dacă mai au încă de ispăşit partea lor de pedeapsă datorată fragilităţii umane – care ne marchează pe toţi, ajutându-ne să rămânem umili -, fidelitatea faţă de Cristos le permite să intre în libertatea fiilor lui Dumnezeu”. „Acum ne e drag să ne gândim la ei în compania sfinţilor, uşuraţi în sfârşit de amărăciunea acestei vieţi”. „Să ne rugăm pentru ca noi, peregrini pe pământ, să avem ochii şi inima mereu orientate spre scopul ultim către care tânjim, Casa Tatălui, Cerul”, a concluzionat el.
