Vaticanul a deschis o nouă librărie
21.11.2008, Vatican (Catholica) - Vaticanul a deschis în ziua de marţi, 18 noiembrie 2008, o a treia librărie, printr-o ceremonie prezidată de secretarul de stat al Vaticanului. Cardinalul Tarcisio Bertone a inaugurat librăria, situată în Piaţa Pius al XII-lea, între Via della Conciliazione şi Piaţa San Pietro. Librăria este dedicată Papei Benedict al XVI-lea. Oferă o colecţie filatelică şi de medalii, incluzând un nou timbru tipărit cu ocazia inaugurării. Librăria are şi o secţie cu fotografiile de la L`Osservatore Romano, astfel că pelerinii care caută imagini de la audienţele papale sau alte evenimente nu mai trebuie să viziteze birourile Vaticanului de dincolo de poarta Santa Ana.
„Această nouă librărie”, a spus Cardinalul Bertone, „este oferită ca un loc de evanghelizare şi promovare umană autentică, furnizând texte şi publicaţii care răspund aşteptărilor, cererilor şi provocărilor culturii contemporane. Aceasta face să merite investiţia economică şi umană care se cere – cu intenţia unică de a aduce o slujire pastorală deosebită, în strânsă şi convinsă colaborare cu slujirea lui Petru”. În această privinţă, data inaugurării are o semnificaţie simbolică, coincizând cu sărbătoarea dedicării Bazilicilor San Pietro şi San Paolo.
Cardinalul a spus că librăria poate sluji ca „o portavoce pentru Cuvântul divin – eficient, creator şi mântuitor”, pentru a „amplifica magisteriul succesorului lui Petru şi al Episcopilor” şi a da glas „culturii catolice pentru ca să poată influenţa omenirea de astăzi”. Cardinalul Bertone a adăugat: „Construind catedrale şi bazilici, strămoşii noştri au dorit să transmită credinţa pe care au primit-o”, a adăugat Cardinalul Bertone. „Astăzi, alături de locuri de cult, este bine că se dezvoltă şi locurile pentru răspândirea adevărului, spaţii pentru căutarea şi aprofundarea mesajului creştin întrupat în societate, pentru ca acesta să se răspândească şi să pătrundă lumea”.
