Festivalul coral „Armonii Sacre” la a V-a ediţie
28.11.2008, Cluj (Catholica) - În perioada 15-24 noiembrie 2008, la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Festivalul coral „Armonii Sacre”, aflat deja la a V-a ediţie, în acest an inclus în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 155 de ani de la întemeierea Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla. În prima zi, sâmbătă, 15 noiembrie, a avut loc un Concert de muzică religioasă, susţinut de soliştii Dora Ioniţă Răchită, Lorant Iosif Barta, la pian, Cornelia Cuteanu-Suciu şi Corul „Magnificat” al Catedralei Episcopale dirijat de prof. Alexandru Suciu. Un alt moment în cadrul festivalului coral, a fost oferirea răspunsurilor liturgice la Sfânta Liturghie Arhierească celebrată la Catedrală duminică, 16 noiembrie, de către Corul „Angeli” al Bisericii „Bob” dirijat de prof. Angela David.
Programul a continuat sâmbătă, 22 noiembrie, printr-o Reuniune Corală, program cu un larg repertoriu format din piese sacre ale unor autori celebri. Au participat 5 coruri: Corul „Appassionata” al Centrului Cultural Municipal Bistriţa, dirijor Francisc Mureşan; Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj, dirijor prof. Vasile Stanciu; Corul „Sfânta Familie” din Zalău, dirijor Grigore Grigoruţ; Corul „Angeli” din Cluj, dirijor Angela David şi Corul Bisericii „Sfântul Iosif” din Gherla, dirijor Chiş Vasile. Duminică, 23 noiembrie, în cadrul Sfintei Liturghii celebrată la Catedrală de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, Corul „Magnificat” a dat răspunsurile liturgice după o nouă linie melodică, o interpretare în primă audiţie absolută a compoziţiei distinsului profesor Marius Cuteanu. Acesta, în ciuda vârstei înaintate, (91 de ani împliniţi în 4 nov. 2008), a fost de faţă la Liturghia de duminică. PS Florentin i-a dat diploma omagială „Petru şi Pavel”, considerând că noua linie melodică a Sfintei Liturghii se pune în slujba Bisericii şi a tradiţiei.
Festivalul s-a încheiat în seara zilei de luni, 24 noiembrie, prin Concertul Extraordinar susţinut de Corul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, dirijor Cornel Groza. Mai multe detalii şi un album foto se găsesc pe situl BRU.ro.




