Sfântul Paul oferit ca model de convertire
06.12.2008, Vatican (Catholica) - Convertirea Sfântului Paul este pentru creştini modelul unei adevărate convertiri, a afirmat pr. capucin Raniero Cantalamessa. Predicatorul Casei Pontificale a afirmat aceasta vineri, la prima predică din seria de predici de Advent, susţinute în Vatican în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea şi a Curiei Romane. Titlul predicii a fost „Dar cele care erau pentru mine un câştig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere” (Filipeni 3,7), traducerea ei apărând pe Ercis.ro. Seria de meditaţii are în centru tema „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie: Mergem cu Sf. Paul să îl întâlnim pe Cristos care vine”. Următoarele două predici vor avea loc la 12 şi 19 decembrie.
„Cea mai bună explicaţie a convertirii sfântului Paul este aceea pe care el însuşi o dă atunci când vorbeşte despre botezul creştin ca despre a fi `botezaţi în moartea lui Cristos`, `înmormântaţi împreună cu el` pentru a învia cu el şi `a umbla într-o viaţă nouă` (cf. Rom 6,3-4). El a retrăit în el însuşi misterul pascal al lui Cristos, în jurul căruia se va roti în continuare toată gândirea lui.” Pr. Cantalamessa a observat faptul că, asemenea lui Cristos, Paul s-a retras în deşert imediat după botezul său: „Imediat după botezul său, Isus s-a retras în deşert; şi Paul, după ce a fost botezat de către Anania, s-a retras în deşertul Arabiei, adică în deşertul din jurul Damascului. Exegeţii calculează că între evenimentul de pe drumul Damascului şi începutul activităţii sale publice în Biserică există circa zece ani de tăcere în viaţa lui Paul. […] Apostolul a făcut un noviciat lung; convertirea sa nu a durat puţine minute. Şi în această kenoză a sa, în acest timp de golire şi de tăcere el a acumulat acea energie foarte puternică şi acea lumină care într-o zi se va revărsa asupra lumii.”
Predicatorul a explicat că există două descrieri a convertirii lui Paul: una care este obiectivă şi una care este subiectivă. Adică una care descrie evenimentul din exterior şi relatarea lui Paul în care el descrie din interior. Pentru relatarea subiectivă, pr. Cantalamessa a indicat spre capitolul 3 al scrisorii către Filipeni, „în care apostolul descrie ce a însemnat pentru el, în mod subiectiv, întâlnirea cu Cristos, ce era el înainte şi ce a devenit după aceea; cu alte cuvinte, în ce a constat, din punct de vedere existenţial şi religios, schimbarea intervenită în viaţa sa. Noi ne concentrăm asupra acestui text care, prin analogie cu opera augustiniană, am putea să-l definim `confesiunile Sfântului Paul`.” Predicatorul a evidenţiat versetele 7 şi 8 din capitolul amintit, care marchează o pauză în relatarea lui Paul despre viaţa sa: „Dar cele care erau pentru mine un câştig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparaţie cu superioritatea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi ca să-l câştig pe Cristos.”
Pr. Cantalamessa a explicat: „De trei ori apare numele lui Cristos în acest text scurt. Întâlnirea cu el a împărţit viaţa sa în două, a creat un înainte şi un după. O întâlnire foarte personală (este unicul text în care apostolul foloseşte singularul Domnul `meu`, nu Domnul `nostru`) şi o întâlnire mai mult existenţială decât mentală. Nimeni nu va putea cunoaşte vreodată până la capăt ce s-a întâmplat în acel scurt dialog: `Saul, Saul!` `Cine eşti tu, Doamne?` `Eu sunt Isus!`. O `descoperire`, o defineşte el (Gal 1,15-16). A fost un fel de fuziune la foc, un fulger de lumină care şi astăzi, la distanţă de două mii de ani, luminează lumea.”
„Până atunci Paul a crezut că se poate mântui şi să fie drept în faţa lui Dumnezeu prin respectarea scrupuloasă a Legii şi a tradiţiilor părinţilor. Acum înţelege că mântuirea se obţine în alt mod. Vreau să mă aflu în el, spune Paul, `fără a avea justificarea mea proprie, care vine din Lege, ci pe aceea care vine din credinţa în Cristos, justificarea ce vine de la Dumnezeu, bazată pe credinţă` (Fil 3,8-9). Isus l-a făcut să experimenteze pe pielea sa ceea ce într-o zi avea să proclame întregii Biserici: justificarea prin har prin credinţă (cf. Gal 2,15-16; Rom 3,21 şi urm).” Predicatorul a spus că a aceasta este esenţa mesajului creştin, „ce îl deosebeşte de orice altă religie sau filozofie religioasă”. „Orice propunere religioasă începe spunând oamenilor ceea ce trebuie să facă pentru a se mântui sau a obţine `iluminarea`. Creştinismul nu începe spunând oamenilor ceea ce trebuie să facă, ci ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei în Cristos Isus. Creştinismul este religia harului.”
„Nu ne mântuim prin faptele bune”, a adăugat predicatorul, „chiar dacă nu ne mântuim fără faptele bune. Este o revoluţie de care, la distanţă de două mii de ani, încă în mod greu ne dăm seama.” Privitor la problema convertirii, predicatorul a spus că „este văzută ca o condiţie pentru mântuire”. A explicat: „Convertiţi-vă şi veţi fi mântuiţi; convertiţi-vă şi mântuirea va veni la voi. Aceasta este semnificaţia predominantă pe care cuvântul convertire îl are chiar pe buzele lui Ioan Botezătorul (cf. Lc 3,4-6). Dar pe buzele lui Isus, această semnificaţie morală trece pe planul al doilea (cel puţin la începutul predicii sale), faţă de o semnificaţie nouă, până atunci necunoscută.” Pr. Cantalamessa a continuat: „Convertirea nu mai înseamnă întoarcere înapoi, la vechea alianţă şi la respectarea Legii, ci înseamnă a face un salt înainte, a intra în noua alianţă, a apuca această împărăţie care a apărut, a intra în ea prin credinţă.”
„În această lumină, convertirea lui Paul ne apare ca însuşi modelul adevăratei convertiri creştine care constă înainte de toate în acceptarea lui Cristos, în `îndreptarea` spre el prin credinţă. Ea înseamnă un a găsi înainte de un a lăsa. Isus nu spune: un om a vândut tot ceea ce avea şi a început să caute o comoară ascunsă; spune: un om a găsit o comoară şi pentru asta a vândut totul.”
