Misionari pentru Kenya
16.01.2009, Bucureşti (Catholica) - Miercuri, 14 ianuarie, trei preoţi din Arhidieceza de Bucureşti au plecat în misiunea română din Maikona (Kenya) din Dieceza de Marsabit, informează ARCB.ro. Părintele Cristian Pişta, care a fost vicar în parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăţia), va sta până în luna mai în Tanzania pentru a se familiariza cu limba swahili. După această perioadă va rămâne pentru un timp nedeterminat în misiunea română din Maikona. Părintele Liviu Marian Bulai, vicar în parohia Sacre Coeur, şi părintele Eusebiu Gabor, vicar la Catedrala Sfântul Iosif, au plecat pentru trei luni într-o experienţă misionară, în aceeaşi dieceză din Kenya.
De pe Ercis.ro aflăm că duminică, 11 ianuarie, în parohia „Sfânta Cruce” din Bacău a avut loc un moment deosebit prilejuit de plecarea părintelui Cristian Pişta. Mai mulţi colegi de serie ai părintelui Cristian au celebrat împreună o Sfântă Liturghie la ora 18.00, în cadrul căreia au implorat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ca entuziasmul misionar al părintelui să aducă roade bogate printre cei în mijlocul cărora urmează să lucreze. La predică, părintele Claudiu Budău a insistat asupra bogăţiei darurilor pe care le împarte Dumnezeu în mod gratuit credincioşilor săi şi asupra faptului că nimeni nu poate rezista seducţiei pe care o manifestă asupra acelora pe care îi cheamă şi le încredinţează o misiune specială. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Cristian Pişta a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile pe care i le-a oferit, implicit pentru această vocaţie de misionar. „Niciodată nu voi putea mulţumi lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot ceea ce a făcut pentru mine!”, a spus el.
