Prăpastia dintre generaţii nu este inevitabilă
20.01.2009, Ciudad de Mexico (Catholica) - Părinţii trebuie să spere că este posibil să le transmită copiilor lor valorile creştine, şi să acţioneze pentru a revendica dreptul de a-şi educa familiile. Michael Waldstein, profesor de teologie, a afirmat acest lucru în ziua de vineri, 16 ianuarie 2008, în cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor, în prezentarea intitulată „Familia: formând valorile umane şi creştine – o privire asupra SUA şi Canada”. Referindu-se la idealul pentru familia creştină pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a trasat în scrisoarea sa pentru Congresul familiei din Valencia, Waldstein s-a întrebat dacă acest ideal se găseşte în Statele Unite şi Canada.
Pornind de la latura pozitivă, el a afirmat că „multe familii îşi îndeplinesc misiunea cu o admirabilă tărie şi devoţiune”. Totuşi, a arătat că multe familii nu reuşesc acest lucru, deoarece „în mod tradiţional au delegat o mare parte din responsabilitatea lor ca educatori […] şcolilor, şi încă o mai deleagă. El a adăugat: „Şcolile, însă, s-au schimbat. […] Au devenit tot mai seculare”. Copiii petrec atât de mult timp la şcoală încât este dificil să construiască o viaţă comună cu părinţii lor, şi „adesea nu ştiu ce să facă împreună în timpul vacanţelor”, a reflectat profesorul.
Waldstein a evidenţiat o altă forţă care scoate educaţia din mâinile familiei: „cultura globală a tineretului”. În această cultură, a spus el, forţele cu cea mai mare putere de formare sunt „revoluţia sexuală” şi muzica produsă pentru o audienţă adolescentină. El a explicat efectul primei forţe: „În formarea adolescentului, pătrunzătoarele sale pasiuni sexuale au fost dintr-odată eliberate în relaţii premature distructive. În loc să fie introduşi într-o cultură a iubirii, copiii au fost şi sunt abandonaţi unei culturi a folosirii celuilalt pentru plăcere”. Cu privire la a doua forţă formatoare, Waldstein a explicat că este „o muzică croită pentru absenţa unei formări personale mai profunde a pasiunilor sexuale de către iubirea autentică”, ce vânează „cele mai intense şi mai imature pasiuni ale adolescenţilor, mai ales pasiunea erotică şi mânia”.
El a vorbit despre sentimentul de neajutorare pe care îl trăiesc părinţii, când văd o tot mai largă „prăpastie între generaţii”, prin care copiii sunt luaţi din mâinile lor şi „formaţi de o altă cultură”. El a declarat: „Noi, părinţii, trebuie să ne trezim şi să acţionăm! Trebuie să ne amintim că este datoria noastră inalienabilă şi aşadar şi dreptul nostru inalienabil acela de a ne educa fiii”. Waldstein i-a încurajat pe părinţi să petreacă timp cu copiii pentru a le transmite valorile, şi să „devină implicaţi în educaţia copiilor lor”. El a concluzionat împărtăşind experienţa sa de educare şcolară a copiilor săi acasă, care l-a condus la a vedea „că cultura globală a tineretului nu este o forţă irezistibilă”. El a adăugat: „Este posibil să transmitem propria noastră cultură creştină. Prăpastia dintre generaţii nu este inevitabilă”.
