Liceenii din Bacău s-au rugat pentru unitate
26.01.2009, Bacău (Catholica) - La iniţiativa profesorilor de religie din liceele băcăuane, joi 22 ianuarie 2009, tineri catolici şi ortodocşi de la liceele „Vasile Alecsandri”, „Anghel Saligny”, „Ion Ghica”, „N.V. Karpen” şi „Ferdinand I” din Bacău s-au întâlnit în biserica „Sfinţii Petru şi Paul” pentru a se ruga „ca toţi să fie una”, aflăm de pe Ercis.ro. Sub tema „Să fie una în mâna ta”, cei prezenţi şi-au unit glasurile cu toţi creştinii care s-au rugat în această săptămână (18-25 ianuarie) pentru unitate.
„Este uşor să vorbeşti despre unitate, să o expui într-o conferinţă sau într-o conversaţie, dar e mai greu de realizat”, scrie pr. Alfons-Eugen Zelionka pe situl Diecezei de Iaşi. „De aceea, această săptămână de rugăciune vrea să amintească tuturor că unitatea nu se realizează prin propriile forţe, că ea este o lucrare a lui Dumnezeu, că toţi au atâta nevoie de lumina Duhului Sfânt pentru a trăi în unitate în familii, la şcoală sau la locul de muncă. Unitatea trebuie căutată în primul rând în inimile noastre. Nu se poate vorbi despre unitate, armonie, atâta vreme cât inima nu este în pace cu Dumnezeu şi cu semenii. Acest testament al lui Cristos, `ca toţi să fie una`, trebuie să fie realizat în noi eliberându-ne de tot ceea ce ne duce la conflict: orgoliu, nepăsare, interese meschine, egoism… Trebuie realizat în mediul în care trăim: în familie, în `gaşca` de prieteni, în clasă, în echipa din care facem parte.”
Pr. Alfons-Eugen Zelionka a subliniat la final: „este nevoie ca prin prezenţa noastră în şcoli, la joacă, în societate, pretutindeni să ne aducem aportul prin gesturi mici, prin simpla bunătate, şi să diminuăm diferenţele care ne separă prin construirea de `căi` care să ne apropie”.


