Noul ambasador al Franţei la Papa
26.01.2009, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă Sfântul Părinte a primit scrisorile de acreditare ale lui Stanislas Lefebvre de Laboulaye, noul ambasador al Franţei la Sfântul Scaun. În discursul său, Papa şi-a exprimat bucuria şi recunoştinţa pentru faptul că a putut să viziteze sanctuarul marian de la Lourdes, în septembrie 2008, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la apariţiile Fecioarei Maria tinerei Bernadetta Soubirous.
Vorbind despre actuala dezbatere din Franţa pe teme de bioetică, Papa Benedict şi-a exprimat mulţumirea că „parlamentul a ajuns la concluzii prudente legat de problemele privind sfârşitul vieţii. […] Speranţa mea este că această prudenţă, ce recunoaşte natura intangibilă a vieţii umane, va fi susţinută când se vor revizui legile din spaţiul bioeticii.” Pentru a face faţă crizei economice actuale, a continuat Papa, este nevoie de măsuri care „să favorizeze coeziunea socială, să îi apere pe cei mai expuşi crizei şi, mai presus de toate, să redea majorităţii oamenilor capacitatea şi oportunitatea de a deveni jucători adevăraţi într-o economie care creează servicii adevărate şi bogăţie adevărată”.
Îndreptându-şi atenţia spre recenta înţelegere stabilită între Franţa şi Sfântul Scaun pe tema recunoaşterii diplomelor emise de Universităţi pontificale şi Instituţii catolice, Papa a subliniat că de ea „vor beneficia mulţi francezi şi studenţi străini”. Exprimându-şi aprecierea pentru dorinţa guvernului francez de a intra în dialog cu Biserica Catolică, Papa Benedict al XVI-lea a mulţumit şi Episcopilor francezi pentru grija loc „de a aşeza temeliile dialogului inter-cultural şi inter-religios, în care diferitele comunităţi religioase să aibă oportunitatea de a demonstra că sunt agenţi ai păcii”. În faţa „numeroaselor crize ce caracterizează scena internaţională actuală […] Sfântul Scaun priveşte cu îngrijorare situaţiile de conflict şi cazurile de violare ale drepturilor omului; dar nu se îndoieşte de comunitatea internaţională, în care Franţa joacă un rol important, de faptul că ea poate să îşi aducă o contribuţie dreaptă şi efectivă în favoarea păcii şi armoniei între naţiuni, pentru dezvoltarea tuturor ţărilor.”
La final Sfântul Părinte a vorbit despre comunităţile catolice din Franţa, a căror bucurie „sigur va fi mare în acest an prin canonizarea călugăriţei Jeanne Jugan, fondatoarea Congregaţiei Micilor Surori ale Săracilor. […] Evenimentul va arăta încă o dată cum credinţa trăită este uimitoare în opere bune şi cum sfinţenia este un balsam vindecător pentru rănile omenirii.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea