Arhiepiscopul Paolo Pezzi despre noul Patriarh al Moscovei
31.01.2009, Roma (Catholica) - „Împreună pentru a mărturisi Europei cum este posibil de umplut cu conţinuturi concrete, valori care riscă să rămână cutii goale fără referinţe la Cristos, stăpânul istoriei”. Este urarea cu care Arhiepiscopul Paolo Pezzi de Moscova a primit alegerea noului Patriarh Kirill. Arhiepiscopul Pezzi a acordat un interviu publicaţiei L`Osservatore Romano, tradus şi publicat pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în continuare.
– Alegerea lui Kirill, al şaisprezecelea Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, a dat două semnale puternice. Rapiditatea alegerii, în afară de marea majoritate obţinută, a arătat imaginea unei Patriarhii unite şi unanime, în pofida faptului că voci contrare lui Kirill au agitat seara dinaintea alegerii. Şi apoi alegerea unui conducător care a arătat deja că priveşte înainte. Ce părere aveţi?- Fără îndoială a fost mărturie a faptului de cât de mult are nevoie şi Biserica rusă de unitatea sa, de comuniunea sa trăită. Cu această alegere a demonstrat că posedă această unitate şi că vrea s-o trăiască. Cred că noul Patriarh va continua să meargă pe linia de credinţă trasată de predecesorul său Alexei al II-lea. De altfel, este un drum inevitabil. Este aşa în măsura în care o Biserică trăieşte din credinţa în Cristos şi o mărturiseşte. În continuitatea mărturiei păstorilor săi recuperează propria identitate, propria comuniune trăită în unitate şi devine şi capabilă să dialogheze şi să se raporteze cu lumea externă. Folosind categorii care aparţin lumii, Patriarhul Kirill a fost definit de unii ca liberal, reformist, deschizător; alţii, dimpotrivă, l-au descris conservator, apărător al ortodoxiei. Foarte greşit. Aşa cum repet, e vorba de categorii care aparţin lumii, dar care n-au nimic de-a face cu dimensiunea eclezială a figurii noului Patriarh.
– Ne puteţi ajuta să-l cunoaştem mai bine?- Despre Patriarhul Kirill cred că se poate spune că e o persoană capabilă să perceapă necesitatea unei reforme continue pentru a se întoarce mereu din nou la unitatea în Cristos, la comuniunea în Cristos prin credinţa în Cristos trăită. Cred că acesta este un punct important şi decisiv pentru propria Biserică. Însă asta înseamnă a merge în continuitatea drumului trasat de Alexei al II-lea.
– Patriarhul Kirill a urmărit mulţi ani, delegat pentru asta chiar de Alexei al II-lea, dialogul cu catolicii. Aşadar, trebuie considerat că are o cunoaştere profundă a Bisericii catolice. Consideraţi că acest lucru poate influenţa pozitiv asupra viitorului dialogului cu Biserica ortodoxă rusă?- Desigur, noul Patriarh, în afară de o cunoaştere profundă, are un raport de familiaritate cu Biserica catolică. Chiar în momentele mai dificile acest climat a fost mereu menţinut între noi. Până astăzi dialogul a mers mereu într-o direcţie precisă, adică spre schiţarea respectivelor noastre identităţi de Biserică. Cu multă claritate. Este inutil să ascund sau să încerc să minimalizez că au existat şi momente de dificultate şi de tensiune în raporturile noastre. Însă cred că totul se poate rezuma la dorinţa de a reafirma propria identitate de Biserică. Şi că voinţa a fost mereu şi oricum aceea de a favoriza un dialog constructiv şi care nu este menit să creeze un climat mascat, în care unii şi alţii se mulţumesc să se prefacă de a sta împreună. Cred că dialogul cu Patriarhia de Moscova poate să înainteze mişcat de singura dorinţă de a merge spre unire deplină.
– Dar în ce direcţie au mers toţi până astăzi în acest dialog?- Raporturile noastre până astăzi au fost caracterizate de două aspecte. Un prim aspect mi se pare că este determinat de voinţa de a menţine şi a aprofunda o anumită cordialitate între noi. Acest lucru are loc la diferite nivele, de jos până la vârful Bisericilor noastre. Există apoi un aspect care se referă la evaluarea nivelului atins în mărturia comună a credinţei în Cristos. O mărturie susţinută desigur de dorinţa de a merge împreună spre comuniunea pe care Dumnezeu ne-o va dărui, atunci când el va voi. Ceea ce din partea noastră îi cerem lui Dumnezeu este tocmai harul de a nu fi noi niciodată un obstacol în calea acestui plan al său.
– Care sunt punctele de convergenţă mai mare?- Aş spune că sunt multe, şi sunt puncte de întâlnire foarte interesante. De exemplu, ne aflăm în sintonie cu privire la teme morale şi sociale. Recent am avut o întâlnire mixtă între catolici şi ortodocşi lărgită la întreaga Europă despre tema familiei. Am dialogat cu interes sănătos pentru a cunoaşte efectiv poziţia Bisericilor noastre şi am descoperit că avem multe, dacă nu chiar totul în comun cu privire la aceste argumente. De exemplu, suntem de acord în mod perfect cu privire la ceea ce se referă la apărarea vieţii, cu privire la principiile fundamentale ale bioeticii, cu privire la valoarea familiei. Ne-am pus de acord până acolo încât am decis imediat pentru o nouă întâlnire despre alte teme comune de importanţă deosebită, cum ar fi educaţia, formarea tinerilor, instruirea, valoarea binelui comun într-o societate în mod tendenţial individualistă. Aşadar căutăm toate posibilităţile de a dialoga despre lucruri concrete, fără a ne lăsa cuprinşi de simple preocupări, abstracte, care au aşa de mult de-a face cu ideologia. Mai trebuie luată în considerare o altă bucată de drum deschis, probabil un pic mai greu de parcurs, dar pe care totuşi trebuie să încercăm să-l aprofundăm la un nivel mai teologic şi dogmatic. Este drumul care ne duce la înţelegerea poziţiilor doctrinare trăite în respectivele Biserici, cum sunt ele apoi declinate. Şi aici există desigur diferenţe care cer să fie dacă nu rezolvate, cel puţin clarificate pentru a evalua cu ar putea să fie recompuse în unitate. Există o comisie mixtă care tratează în acest moment deosebit semnificaţia primatului.
– Aceste întâlniri lărgite la Europa între catolici şi ortodocşi sunt şi un mod pentru a repropune chestiunea rădăcinilor creştine ale continentului.- Desigur. Ba mai mult, lucrul asupra căruia trebuie să insistăm este tocmai fundamentul în Cristos. Altminteri riscăm încă o dată să facem exercitări lingvistice fără a coborî în concret. Cristos este aspectul nostru concret. Fără o referinţă la Cristos, valorile rămân ca nişte cutii goale. Deci eu cred că contribuţia pe care împreună, catolici şi ortodocşi, pot s-o dea Europei este tocmai s-o ajute să se întoarcă spre fundamentul tuturor valorilor sale. Acel fundament este Cristos. Un fundament nu numai istoric, ci pentru istorie.
– Vă veţi întoarce la Moscova după ce aţi vorbit cu Papa Benedict al XVI-lea şi va trebui să dialogaţi cu noul Patriarh. Un drum nou sau un drum care porneşte din nou?- Când suntem înrădăcinaţi în Cristos raportul credinţei noastre în el cu realitatea pe care o avem în faţa noastră se trăieşte cu pasiune mai mare. Întâlnindu-ne cu Papa am revigorat simţul nostru de apartenenţă la Cristos, înrădăcinarea noastră în el. Şi acest lucru ne face, fără îndoială, să ne întoarcem la Bisericile noastre cu pasiune reînnoită. Asupra viitorului, ca întotdeauna, se deschid lumini şi umbre. Lumina, aş spune eu, ne vine de la dorinţa reînnoită de a trăi şi a mărturisi credinţa noastră împreună cu credincioşii noştri. Cât priveşte umbrele văd realmente cum ameninţă răul pe care noi îl putem face dacă încercăm să facem să prevaleze o poziţie individualistă ca Biserică în dauna unei mărturii pentru binele întregii comunităţi creştine şi pentru ca Isus Cristos să fie cunoscut şi iubit. Este o preocupare pe care trebuie s-o avem mereu în faţa noastră. Sfintei Fecioare Maria îi cerem ca lumina să fie tot mai puternică, în aşa fel încât să poată risipi umbrele.
