Legionarii regretă comportamentul fondatorului lor
05.02.2009, Roma (Catholica) - Unele aspecte ale vieţii pr. Marcial Maciel, fondator al Legionarilor lui Cristos, au fost incompatibile cu preoţia, conform purtătorului de cuvânt al congregaţiei. „Suntem îndureraţi şi deplângem ofensele pe care acţiunile pr. Maciel le-a produs Bisericii şi altor membri. Ne cerem scuze pentru scandalul pe care l-a provocat”, spune Jim Fair într-o declaraţie dată ieri pentru agenţia Zenit. Purtătorul de cuvânt al legionarilor din SUA a mai spus: „Am aflat unele lucruri despre viaţa fondatorului care sunt surprinzătoare şi dificil de înţeles pentru noi.”
Începând de marţi, prin presă au apărut informaţii despre faptul că preotul mexican, care a murit anul trecut şi a fost înmormântat în Cotija, Mexic, a avut o relaţie cu o femeie şi a avut chiar şi o fiică. Purtătorul de cuvânt al legionarilor din Roma, pr. Paolo Scarafoni, a spus: „Nu putem să negăm existenţa acestor fapte dar nu putem merge în detalii deoarece trebuie să păstrăm intimitatea celor implicaţi.” Întrebat dacă Legiunea lui Cristos va renunţa la pr. Maciel ca fondator, Fair a spus că nu se intenţionează rescrierea istoriei: „El este fondatorul şi va fi mereu fondatorul ordinului. Oricare ar fi căderile umane ale pr. Maciel, îi rămânem recunoscători pentru carisma pe care am primit-o prin el. Unul dintre misterele pe care le vedem cu toţii în viaţă este că Dumnezeu face lucrări bune prin instrumente umane chiar imperfecte.”
Pete Vere, specialist în drept canonic şi autor al unor cărţi pe această temă, a declarat pentru aceiaşi agenţie că nu este nevoie ca Legiunea să îşi nege fondatorul. „A fi onest despre fondator, a spune că a făcut greşeli şi unele lucruri din motive greşite… cred că această deschidere şi transparenţă va permite Legiunii să meargă mai departe. Evident, dat fiind dimensiunea ordinului şi efectele pe care le-a avut asupra Bisericii, există ceva bun acolo.” Pr. Marcial Macial a fondat Legionarii lui Cristos în 1941 şi a refuzat realegerea ca Superior general în 2005. Pr. Alvaro Corcuera a fost ales ca succesor. În mai 2006, în urma unor investigaţii asupra pr. Maciel provocate de unele acuze, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a decis „ţinând cont de vârsta înaintată şi sănătatea precară a pr. Maciel să îl scutească de audierea canonică şi să îl invite la o viaţă dedicată penitenţei şi rugăciunii, renunţând la orice formă de slujire publică”. Nota de atunci a Vaticanului recunoştea „apostolatul deosebit al Legionarilor lui Cristos”, exprimându-şi recunoştinţa pentru ordin.
