Exemplul Sf. Paul pentru Postul Mare
26.02.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îi încurajează pe catolici să trăiască în acest Post Mare practicând rugăciunea, pomana şi postul urmând exemplul Sf. Paul. Afirmaţia a fost făcută ieri, la Liturghia dinaintea impunerii cenuşii în Bazilica Sf. Sabina. Miercurea Cenuşii a început cu o procesiune cu Cardinali, Episcopi şi laici, de la Sf. Anselm la Sf. Sabina, unde a avut loc o celebrare euharistică.
În predică, Pontiful a spus: „Chemarea la convertire reiese ca temă dominantă în întreaga Liturghie de astăzi. Antifonul de la intrare ne spune că Domnul iartă şi uită păcatele celor care se convertesc. […] Promisiunea lui Dumnezeu este clară: dacă oamenii ascultă invitaţia la a se converti Dumnezeu va face ca mila Sa să triumfe şi prietenii Săi vor fi copleşiţi de nenumărate favoruri.” În Evanghelie „Isus ne pune în gardă vizavi de vanitate, care conduce la ostentaţie şi ipocrizie, la superficialitate şi complacere de sine, şi (de asemenea Isus) subliniază nevoia susţinerii îndreptării inimii”. Apoi Papa a adăugat: „În acelaşi timp El ne arată mijloacele creşterii în această puritate, prin cultivarea intimităţii cu Tatăl ceresc”.
Referindu-se la acest an dedicat Apostolului Neamurilor, Papa a subliniat: „Paul a experimentat într-un mod extraordinar puterea harului lui Dumnezeu, harul misterului pascal care susţine chiar Postul Mare. El ni s-a prezentat ca `ambasador` al Domnului. Cine ar putea atunci mai bine decât el să ne ajute să progresăm în mod rodnic pe această cale a convertirii interioare?” Apoi a adăugat: „Întreaga sa predicare, chiar şi întreaga sa viaţă misionară, au fost susţinute de o forţă interioară care a condus la experimentarea fundamentală a harului”. Pontiful a explicat: „Această conştientizare reiese din toate scrierile sale care au acţionat ca o `plămadă` interioară prin care Dumnezeu a putut să îl împingă înainte, spre noi frontiere mai îndepărtate, nu doar geografice ci şi spirituale.”
„Sf. Paul recunoaşte că totul în el este lucrarea harului divin, dar nu uită că omul trebuie să adere liber la darul noii vieţi primite în botez.” Paul ne arată cum să trăim Postul: „Discipolul trebuie să facă din victoria lui Cristos victoria lui, iar aceasta are loc în primul rând în Botez, prin care, uniţi cu Cristos, am devenit fiinţe vii, înviaţi din moarte. Dar dacă se doreşte ca Cristos să domnească deplin într-o persoană botezată, ea trebuie să îi urmeze învăţăturile cu fidelitate: omul trebuie să nu coboare niciodată garda, pentru ca să nu permită adversarului să câştige teren în vreun fel.” Sfântul Părinte a subliniat apoi rugăciunea, pomana şi postul ca mijloace de împlinire a vocaţiei noastre baptismale în faţa luptei continue dintre bine şi rău.
Pontiful a subliniat exemplul lui Paul de rugăciune cu perseverenţă şi recunoştinţă, pomana care punea accentul pe iubirea semenilor şi postul în aşteptarea atentă a Domnului. Sfântul Părinte a continuat vorbind despre devoţiunea Apostolului Neamurilor pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Paul „trăia din Cuvântul lui Dumnezeu: gând, acţiune, rugăciune, teologie, predicare, îndemn, toate în el erau rodul Cuvântului, primit încă din tinereţea lui de evreu, revelat în faţa ochilor săi prin întâlnirea cu Cristos mort şi înviat, pe care l-a predicat pentru restul vieţii lui”. La final Papa a spus: „Fie ca Postul Mare, marcat de o mai frecventă ascultare a Cuvântului, de o rugăciune mai intensă şi de un stil de viaţă mai auster şi mai penitenţial, să fie un stimulent pentru convertire şi iubire sinceră a fraţilor, în special a celor săraci şi nevoiaşi. Fie ca Apostolul Paul să ne însoţească, iar Maria, Fecioara atentă şi Slujitoarea umilă a Domnului, să ne călăuzească. Astfel, înnoiţi în spirit, vom putea să celebrăm Paştele cu bucurie.”
