LC: Martirii catolici ai Holocaustului
27.02.2009, SUA (Catholica) - „Catolicii sunt acuzaţi în mod constant că Papa Pius al XII-lea a fost complice la Holocaust, că un mare număr de catolici au colaborat cu regimul diabolic al lui Hitler şi că preoţii, călugăriţele, Episcopii catolici au fost membri fervenţi ai partidului nazist şi susţinători ai politicii acestuia”. În timp ce „mulţi catolici s-au făcut că nu văd în acea vreme Holocaustul iar alţii au tăcut de frică”, alţii „au făcut parte, ca membri, din cercurile naziste”, sau „i-au susţinut pe nazişti dintr-un sentiment pervertit de naţionalism şi convingeri anti-semite sau pur şi simplu din interes propriu, „ceea ce mulţi nu ştiu este că Biserica însăşi a fost ţinta atacurilor naziste”, se arată în articolul „Martirii catolici ai Holocaustului”, semnat de Matthew E. Bunson şi tradus de Ecaterina Hanganu pentru numărul pe februarie 2009 al revistei Lumea Catholica.
„Adevărul este că multe mii de catolici, bărbaţi, femei şi copii au murit în lagărele de concentrare, în camerele de tortură ale SS-ului şi ale Gestapo-ului sau pe câmpurile şi în satele din Europa pentru `crima` de a fi proclamat adevărul înaintea unuia dintre cele mai diabolice regimuri instaurate vreodată în istoria omenirii. Această realitate istorică a oprimării nu reduce în nici un fel culpabilitatea unor catolici în Holocaust şi nici nu sugerează faptul că genocidul fără precedent al evreilor ar trebui uitat sau considerat cu o semnificaţie redusă”. De îndată ce a ajuns la putere în 1933, „Hitler a trecut la distrugerea oricărei opoziţii – politică, socială şi religioasă”, şi astfel lagărele de concentrare s-au umplut „în curând cu duşmanii regimului, inclusiv mii de catolici”.
Persecuţia a început cu interzicerea pentru o perioadă a ziarelor catolice din Koln, „sub acuzaţia că credincioşii catolici erau angajaţi ilegal în politică”, cu interzicerea de către guvern a celorlalte partidelor politice sau cu intimidarea lor pentru a se autodizolva, astfel că „la 14 iulie 1933, Germania a devenit în mod oficial stat cu un singur partid”. „Gestapo-ul a început să efectueze arestări `de curăţire` a tot ceea ce se putea opune printr-o revoluţie socială. Sute de preoţi au fost ridicaţi pentru că au vorbit împotriva schimbărilor anti-democratice şi împotriva persecuţiilor la care erau supuşi evreii. Mii de membri ai Partidului Catolic de Centru erau în închisori sau în lagărele de concentrare chiar înainte ca partidul să se autodizolve. Politica `de acoperire` a partidului nazist era descrisă cu termenul de Gleichschaltung şi se referea la efortul de a aduce toată cultura germană, practica religioasă, politica şi chiar şi viaţa de zi cu zi în strictă conformitate cu ideologia nazistă.
„Efortul de a controla Biserica era numit Kirchenkampf (războiul contra Bisericii), deşi catolicii nu erau atacaţi pe baza legală a catolicismului lor. Mai degrabă catolicii care se opuneau nazismului erau arestaţi şi asasinaţi pentru `crime` împotriva statului… Pentru catolicul laic obişnuit, pentru clericii şi călugăriţele din Germania, ascensiunea şi instaurarea dictaturii naziste în 1933 şi 1934 a însemnat o schimbare radicală în viaţa de zi cu zi. Deşi li se permitea să meargă la Liturgie, catolicii trăiau într-o atmosferă de propagandă şi opresiune crescândă, cu teama de a fi arestaţi în orice clipă şi cu frica torturantă că orice spuneau prietenilor şi chiar familiei putea fi raportat Gestapo-ului. Prietenii, preoţii, profesorii, rudele erau ridicate în noapte şi după un timp veneau înapoi zvonuri vagi şi relatări cumplite despre arestarea sau asasinarea lor”.
„Model pentru toţi catolicii a fost Papa Pius al XII-lea şi acţiunile sale eroice şi bine documentate în ajutorul şi în numele evreilor din Italia… Diplomatul israelian Pinchas Lapide, în cartea sa din 1967, intitulată `Ultimii trei Papi şi evreii`, a arătat cu documente că un număr între 700.000 şi 860.000 de evrei au fost salvaţi de la moarte de Biserică”. „La sfârşitul celui de al 12-lea an al dominaţiei hitleriste, în 1945, 10 milioane de catolici muriseră ca soldaţi, la muncă forţată, ca pierderi civile colaterale în lupte sau ca victime în camerele de gazare. Bisericile catolice, catedralele, mânăstirile, şcolile, universităţile şi monumentele zăceau în ruine. Sarcina care revenea catolicilor care supravieţuiseră în Europa era să reconstruiască acele instituţii şi, la fel de dificil, să repare răul spiritual făcut în cei 12 ani de Reich”.
