Pr. Scicolone despre tăcerea lăuntrică şi contemplaţie
03.03.2009, Roma (Catholica) - Odată cu celebrarea Vesperelor, în seara zilei de duminică, 1 martie 2009, Papa Benedict al XVI-lea şi Curia Romană au intrat în tradiţionala săptămână de exerciţii spirituale din Postul Mare, care se vor încheia cu meditaţia de sâmbătă dimineaţă. În tot acest timp, audienţele Papei sunt suspendate. Predicatorul de la exerciţiile spirituale din acest an, Cardinalul Francis Arinze, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a ţinut duminică meditaţia de deschidere pe tema „Primirea invitaţiei lui Isus de a-l urma şi de a rămâne alături de El”. Tema a fost aprofundată apoi în a doua şi a treia meditaţie de luni.
Tăcerea lăuntrică şi detaşarea de ocupaţiile zilnice sunt elementele esenţiale pentru orice reculegere spirituală, al cărei scop este acela de a crea condiţiile favorabile unei mai bune ascultări a Cuvântului lui Dumnezeu. Redacţia centrală a Radio Vatican l-a contactat în acest sens pe pr. Ildebrando Scicolone, călugăr benedictin şi profesor de liturgie la Ateneul Pontifical Sfântul Anselm din Roma: „Cine doreşte să-l audă pe Dumnezeu care vorbeşte în tăcere trebuie să facă tăcere, evident. Pentru că dacă cineva este distrat de atâtea lucruri, nu mai poate auzi vocea din interior şi nici să mediteze în profunzime la ceea ce este el însuşi în raport cu Dumnezeu. Iată de ce se spune că zilele de reculegere trebuie să fie zile de tăcere, pe cât posibil de solitudine, mai mult, se vorbeşte chiar de condiţiile unui pustiu, în sensul că nu trebuie să existe nimic care să distragă atenţia, nici la nivel exterior nici în interiorul inimii”.
„În această perioadă de exerciţii spirituale, ne îndepărtăm de tot ceea ce facem de obicei şi urmăm cuvântul lui Isus care spune: `Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin` (Marcu 6,31). Desigur, odihna nu înseamnă a nu face nimic ci un mod de a contempla realităţile lui Dumnezeu”. Călugărul benedictin a continuat: „În timpul zilelor de reculegere fiecare ar trebui să descopere adevărul despre sine. Nu atât adevărul propriei existenţe, cât adevărul efectiv… Dar apoi e necesar să fie coerent şi să trăiască în funcţie de acest adevăr. Sfântul Paul spunea: `făcând adevărul în caritate`, nu `spunând adevărul` ci `fiind adevăraţi`. De multe ori noi suntem cuprinşi de compromisuri, de prudenţă – cum o numim deseori – de diplomaţie. În timpul săptămânii de exerciţii spirituale, în schimb, fiecare se prezintă aşa cum este înaintea lui Dumnezeu. Este un efort de a fi mai autentici, mai adevăraţi”.
La observaţia că „un mod greşit de a înţelege Postul Mare este acela care consideră că este un timp de tristeţe. Cu toate acestea, bucuria este elementul central al creştinismului, `ingredientul` tipic al Postului Mare”, pr. Scicolone a răspuns: „Isus a predicat întotdeauna pocăinţa, nu atât în sensul de a face pocăinţă ci de a se converti. Nu a predicat niciodată tristeţea, dimpotrivă, a vestit tuturor bucuria. Eu sunt un călugăr benedictin şi Sf. Benedict a dedicat un capitol întreg Postului Mare în care spune: `În bucuria Duhului Sfânt, să aştepţi Sfintele Paşti`. Aceasta trebuie să fie trăsătura Postului Mare (…). Trebui să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă că noi ne pregătim să înviem, ne pregătim de Învierea noastră. Vigilia pascală nu este atât învierea lui Cristos, pe care o celebrăm de altfel în fiecare duminică, ci amintirea învierii noastre în Cristos”.
El însuşi predicator la exerciţii spirituale, pr. Ildebrando Scicolone a mai spus: „Când predic exerciţiile spirituale, nu urmez maniera Sfântului Ignaţiu, care a lansat expresia `exerciţii spirituale` având în vedere exercitarea virtuţilor. Fiind un călugăr, eu văd în exerciţiile spirituale o `lectio divina`, o formă de a contempla în bucurie faptele minunate pe care Domnul le-a împlinit în istoria mântuirii şi în istoria personală a fiecărei persoane. Prin lectura Sfintei Scripturi, se degajează această formă de respiraţie, pentru că în lumina lui Dumnezeu fiecare persoană înţelege care este sensul vieţii, care este sensul istoriei. Apoi, modul nostru de a trăi trebuie să devină un răspuns de iubire la iubirea lui Dumnezeu de care începem să ne dăm seama. Şi am observat că acest fapt este încurajator, este ca o fereastră spre un spaţiu cu aer curat”.
