Recunoştinţă la întoarcerea din Africa
29.03.2009, Vatican (Catholica) - Întorcându-se din vizita pastorală în parohia romană Santo Volto di Gesu din Magliana, în ziua de duminică, 29 martie 2009, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a apărut la fereastra biroului său din Palatul Apostolic din Vatican pentru recitarea rugăciunii Angelus împreună cu credincioşii şi pelerinii adunaţi în Piaţa San Pietro pentru această întâlnire duminicală.
Iubiţi fraţi şi surori !
Doresc înainte de toate să mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care, în diferite feluri, au colaborat la buna reuşită a călătoriei apostolice pe care am putut să o împlinesc în Africa în zilele trecute, şi invoc asupra seminţelor aruncate în pământul african abundenţa binecuvântărilor cereşti. Despre această semnificativă experienţă pastorală îmi propun să vorbesc mai pe larg miercurea viitoare la Audienţa generală, dar nu pot să nu profit de această ocazie pentru a manifesta profunda emoţie pe care am simţit-o întâlnind comunităţile catolice şi populaţiile din Camerun şi din Angola. M-au impresionat în mod deosebit două aspecte, ambele foarte importante. Primul este bucuria vizibilă pe feţele oamenilor, bucuria de a se simţi parte a unicei familii a lui Dumnezeu, şi mulţumesc Domnului pentru că am putut să împărtăşesc cu mulţi dintre aceşti fraţi şi surori momente de sărbătoare simplă, corală şi plină de credinţă. Al doilea aspect este tocmai sensul puternic al sacrului care se respira în celebrările liturgice, aceasta fiind o caracteristică comună tuturor popoarelor africane şi care a reieşit, aş putea spune, în fiecare moment al şederii mele în mijlocul acelor populaţii dragi. Vizita mi-a permis să văd şi să înţeleg mai bine realitatea Bisericii din Africa în varietatea experienţelor şi a provocărilor pe care trebuie să le înfrunte în acest timp.
Gândindu-mă tocmai la provocările care au marcat drumul Bisericii în continentul african, şi în orice parte a lumii, simţim cât de actuale sunt cuvintele Evangheliei din această a cincea duminică a Postului Mare. Isus, fiind iminente patimile Sale, declară: „Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12,24). De acum nu mai este ceasul cuvintelor şi al discursurilor; a sosit ceasul decisiv, pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, şi cu toate că inima Sa era tulburată, El este disponibil să împlinească până la sfârşit voinţa Tatălui. Şi aceasta este voinţa lui Dumnezeu: să ne dea viaţa veşnică nouă, celor care am pierdut-o. Pentru ca aceasta să se realizeze trebuie însă ca Isus să moară, precum un grăunte de grâu pe care Dumnezeu l-a semănat în lume. Numai astfel într-adevăr va putea să răsară şi să crească o nouă omenire, liberă de dominaţia păcatului şi capabilă să trăiască în fraternitate, ca fii şi fiice ale unicului Tată care este în ceruri!
În marea sărbătoare a credinţei pe care am trăit-o împreună în Africa, am experimentat că această nouă omenire este vie, cu toate limitele ei omeneşti. Acolo unde misionarii, asemenea lui Isus, au dat şi continuă să-şi dea viaţa pentru Evanghelie, se culeg roade abundente. Lor [misionarilor] doresc să le adresez un gând particular de mulţumire pentru binele pe care îl fac. Este vorba de călugări, călugăriţe, laici şi laice. A fost frumos pentru mine să văd rodul iubirii lor faţă de Isus şi să constat profunda recunoştinţă pe care creştinii o au faţă de ei. Să mulţumim lui Dumnezeu şi să o rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria ca în lumea întreagă să se răspândească mesajul speranţei şi a iubirii lui Hristos.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
