Instituire de lectori şi acoliţi la Iaşi
01.04.2009, Iaşi (Catholica) - Cei 17 seminarişti din anul IV şi cei 18 din anul V de la Institutul Teologic romano-catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi au fost instituiţi lectori şi respectiv acoliţi, de către PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, în cadrul Liturghiei solemne de duminică, 29 martie, 2009, ora 10, în capela seminarului, aflăm de pe Ercis.ro. Seminariştii au făcut acest pas în faţa pr. Wilhelm Dancă, rectorul seminarului, a părinţilor profesori de la seminar şi în faţa rudelor, a prietenilor şi a celorlalţi credincioşi prezenţi la celebrare. Liturghia de instituire a început prin procesiunea din sacristie spre altar formată din ministranţii care purtau lumânările şi crucea procesională, diaconul care purta evangheliarul, seminariştii care urmau să fie instituiţi lectori şi acoliţi, preoţii şi episcopul.
După proclamarea evangheliei, pr. Wilhelm Dancă i-a strigat pe nume pe fiecare candidat, iar aceştia au răspuns „prezent”. A urmat cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Aurel, care i-a îndemnat pe candidaţi să fie fideli îndeplinindu-şi cu sârguinţă îndatoririle care decurg din ministeriile pe care le vor primi. După omilie, Preasfinţitul a rostit asupra candidaţilor rugăciunile de instituire, după care aceştia s-au apropiat, lectorii primind din mâinile excelenţei sale Sfânta Scriptură, iar acoliţii vasele sfinte. La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul Aurel a transmis noilor lectori şi acoliţi precum şi tuturor celor prezenţi saluturile PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, şi PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău.
„Ministerele lectoratului şi acolitatului”, citim în continuare pe Ercis.ro, „sunt slujiri pe care le îndeplinesc seminariştii în vederea sfintei Preoţii… Slujirea lectorului este legată în primul rând de proclamarea cuvântului Sfintei Scripturi în adunările liturgice. Ei se îngrijesc şi de instruirea credincioşilor în credinţă pentru a primi cu vrednicie sfintele sacramente. În cadrul Sfintei Liturghii pot rosti rugăciunea credincioşilor şi, de asemenea, au rolul de a-i ajuta credincioşi să participe activ la diferitele celebrări religioase. Acolitul are un rol deosebit în slujirea Bisericii, mai ales în ceea ce priveşte Sfânta Euharistie. Ocupând un loc care să le înlesnească această îndatorire, îi ajută pe preoţi şi pe diaconi în îndeplinirea misiunii lor în cadrul sfintei Liturghii. În calitate de miniştri extraordinari, ei pot distribui Sfânta Împărtăşanie credincioşilor şi pot duce Sfânta Taină, şi sub formă de viatic, celor bolnavi”.
