Episcopii sud-africani salută rezultatul alegerilor naţionale
28.04.2009, Durban (Catholica) - Conferinţa Episcopilor din Africa de Sud consideră că rezultatul alegerilor naţionale de săptămâna trecută reprezintă o victorie a poporului. Cardinalul Wilfrid Napier, Arhiepiscop de Durban, a declarat că deşi Congresul Naţional African (CNA) a câştigat alegerile, „adevărata victorie” aparţine cetăţenilor care au votat. A explicat: „Modul în care s-a participat la vot merită celebrat. Este un semn puternic al modului în care cultura democratică s-a fixat în conştiinţa noastră naţională. Felicitări Africii de Sud!”
Purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale a mai declarat: „Întoarcerea la guvernare (a CNA) reflectă dorinţa oamenilor din Africa de Sud. Invit partidul să fie fidel principiilor sale şi să îşi dubleze eforturile pentru construirea unei naţiuni libere, unite şi prospere.” El a amintit că în cei 15 ani de conducere din partea CNA s-a ajuns la creşteri economice timp de şase ani succesiv, dând oamenilor locuinţe, slujbe, asistenţă socială şi educaţie.” Cardinalul Napier apreciază că „multe s-au realizat, dar mult rămâne încă de făcut”. „Succesul oricărei democraţii depinde de implicarea tuturor cetăţenilor şi de recunoaşterea faptului că toţi avem datorii de împlinit şi drepturi de apărat.”
Cardinalul i-a chemat pe oficialii aleşi „să fie legiuitori eficienţi, respectând legea şi păzind binele comun şi constituţia noastră, pentru că alegerea nu este o cale spre putere, ci o chemare la slujire”. A apelat apoi la noul guvern să „arate un mai mare angajament faţă de săraci, marginalizaţi şi bolnavi”. Şi a adăugat: „Îi chemăm pe toţi cei care s-au întors la putere să nu îşi vadă alegerea nici ca personală şi nici ca un triumf de partid, ci ca o şansă să construiască un guvern mai responsabil şi mai larg.” Cardinal Napier a încheiat încurajând comunitatea catolică „să se roage pentru liderii noştri şi să facă tot posibilul pentru a întări cultura respectului şi responsabilităţii.”
