Olimpiada Naţională de religie greco-catolică, Zalău 2009
11.05.2009, Zalău (Catholica) - În zilele de 8-10 mai 2009, în organizarea Comisiei Sinodale pentru Educaţie Catolică din cadrul Sinodului Bisericii Greco-Catolice, s-a desfăşurat la Zalău Olimpiada naţională la disciplina religie greco-catolică, aflăm de pe BRU.ro. A fost a doua ediţie a acestei Olimpiade, cu participarea a 90 de elevi din toate Eparhiile greco-catolice. Festivităţile de deschidere şi de premiere a participanţilor au avut loc la biserica Sf. Familie din Zalău. În luările lor de cuvânt, pr. Ţurcaş Gheorghe şi pr. Nicolae Bodea au evidenţiat importanţa olimpiadei de religie în curriculumul şcolar.
Pe parcursul celor trei zile organizatorii au alcătuit un program adecvat din care nu au lipsit o excursie la Grădina botanică din Jibou şi o serată distractivă (în parohia Sf. Familie Zalău). Materialul semnat de pr. protopop Valer Părău aminteşte numele premianţilor: Liana Rotaru (cls. V – Blaj), Bălănescu Roxana (cls. VI – Cluj), Holhoş Claudia (cls. VI – Zalău), Oros Dionis (cls. VII – Şimleul Silvaniei), Tuşa Cristina (cls. VIII – Cluj), Sas Liana (cls. IX – Sighet M. ), Boroş Dorina, Chişe Ioana (cls. IX – Oradea), Borca Bianca (cls. X – Sighet M), Cojocaru Ana (cls. X – Oradea), Teodoru Cristina (cls. XI – Satu Mare), Fărcaş Delia, Toma Maria (cls. XI, Oradea), Ştefanca Marişca (cls. XII – Sighet M), Kovacs Marius (cls. XII – Oradea), Pupăză Radu (cls. XII – Cluj).
Evenimentul a avut loc cu sprijinul Episcopului Virgil Bercea de Oradea. Primăria, prin Daniela Coţa, viceprimar, a oferit o parte din premii. Toţi participanţii au fost de asemenea recompensaţi prin cărţi oferite de Editura Galaxia Gutenberg, prin pr. Silviu Hodiş.



