Conferinţă despre Galileo în Anul Astronomiei
26.05.2009, Florenţa (Catholica) - Există un dialog fundamental între credinţă şi raţiune, iar o conferinţă internaţională despre Galileo poate demonstra în plus aceasta, conform Arhiepiscopului Giuseppe Betori de Florenţa. Prelatul a susţinut ideea ieri, la o conferinţă ce se desfăşoară în Arhidieceza sa sub tema „Cazul Galileo: o reexaminare istorică, filosofică şi teologică”.
Evenimentul a fost inaugurat în Bazilica Sfânta Cruce, unde este înmormântat Galileo. Este o iniţiativă a Fundaţiei iezuite Niels Stensen, parte a celebrărilor Anului Internaţional al Astronomiei organizat de UNESCO. Preşedintele italian Giorgio Napolitano a luat parte la inaugurare. Conferinţa va avea 33 de vorbitori, reunind 18 instituţii printre care Consiliul Pontifical pentru Cultură, Academia Pontificală pentru Ştiinţe şi Observatorul Vaticanului. Arhiepiscopul Betori a vorbit despre Galileo şi Biserică, despre istorica „lectură” greşită a acestui caz. Şi-a exprimat speranţa că Anul Astronomiei va „restabili şi prezenta într-un mod creativ dialogul fundamental dintre credinţă şi raţiune, din perspectiva unei permanente colaborări între Biserică şi instituţiile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare economică şi promovare socială.”
„Credinţa nu se dezvoltă respingând raţionalitatea ci se integrează de fapt într-un mai amplu orizont al raţionalităţii”, a adăugat Arhiepiscopul Betori. Când raţiunea este separată de credinţă, a continuat el, apare riscul „reducerii ei la calcule”, „devenind oarbă faţă de întrebările vitale, valorile fundamentale şi situaţiile umane dramatice”. La final Arhiepiscopul a mai spus că evenimentul centrat pe Galileo „nu are doar o deosebită valoare culturală şi simbolică, ci arată în acelaşi timp care sunt condiţiile pentru o împărtăşire constructivă de responsabilităţi”. Evenimentul se va încheia la 30 mai la Florenţa, în ultima casă locuită de Galileo.
