LC: În faţa pietrei de la Sfântul Mormânt
28.05.2009, Roma (Catholica) - În luna mai a acestui an a avut loc pelerinajul Papei Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă, pe care Sfântul Părinte l-a încheiat mergând în Bazilica Sfântului Mormânt, în faţa pietrei mormântului lui Cristos, piatră care este „martor tăcut al evenimentului central al istoriei umane”. Astfel, numărul pe luna mai 2009 al revistei Lumea Catholica ne propune „un pelerinaj virtual, în interiorul acestei bazilici pe care mai sugestiv creştinii din Orient o numesc Anastasis, în greacă a `învierii`”, avândul ca ghid pe Mons. Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură. Materialul a fost tradus de pr. Mihai Pătraşcu. Bazilica „este rod al unei adevărate îmbobociri arhitectonice: dintr-o rădăcină a crescut puţin dezordonat un pom care a îndurat curăţiri şi altoiri de tot felul”.
Mons. Ravasi aminteşte că „totul a început când Elena, mama împăratului Constantin, în anul 326, a identificat locul Calvarului şi al mormântului lui Isus. Peste el împăratul roman Adrian (76-138) – pentru a şterge probabil primele urme ale cultului creştin, oferind deci o confirmare preţioasă a autenticităţii sitului – a ridicat mai înainte un mic templu dedicat Venerei. Biserica lui Constantin a fost consacrată în septembrie 335. Este curios, în această privinţă, ceea ce a scris cu doi ani înainte, în 333, un pelerin anonim venit aici din depărtatul Bordeaux: `Din porunca împăratului Constantin, construiesc pe locul unde a fost răstignit Domnul şi pe mormântul în care a fost depus trupul Său şi din care a înviat a treia zi o bazilică, casa Domnului. Lângă ea sunt cisterne de o frumuseţe extraordinară, iar în spatele ei este o piscină unde sunt botezaţi copiii`”.
Bazilica a trecut prin numeroase intervenţii şi deteriorări, inclusiv incendii şi cutremure. „Dar ceea ce pelerinii vizitează şi astăzi este însăşi construcţia uriaşă făcută de cruciadă, marcată de o intrare laterală dominată de clopotniţa masivă, ciuntită în partea superioară de o dărâmare şi niciodată restaurată decât cu un simplu acoperiş de ţiglă. Aşadar, să trecem şi noi în mod ideal prin acea poartă… şi, în loc de a merge înainte, ne întoarcem imediat spre dreapta. O scăriţă abruptă ne conduce la capela Calvarului, înaltă de 5 metri deasupra nivelului bazilicii şi împărţită în două sectoare. Primul este în proprietatea franciscanilor şi comemorează răstignirea lui Isus, în timp ce crucea lui Cristos ridicată cu crucile celor doi condamnaţi pe Calvar este aşezată în mod tradiţional în celălalt sector, aflat în proprietatea greco-ortodoxă. Aici un mare crucifix îmbrăcat în argint, un altar şi un disc de argint cu o deschidere centrală pentru a arăta stânca prezintă în mod sugestiv marele eveniment al morţii lui Cristos”.
Bazilica Sfântului Mormânt cuprinde numeroase capele construite de diferite confesiuni. Astfel, „în absida Corului Grecilor se deschide o scară care coboară la capela Sfânta Elena, în proprietatea armenilor, ridicată cu capiteluri şi elemente bizantine şi cruciate. Acolo jos o altă scară conduce într-o cisternă romană antică transformată acum în capela Găsirii crucii: aici, conform tradiţiei, Elena, mama lui Constantin, ar fi găsit crucea lui Cristos. După ce am urcat la etajul bazilicii, mergem mai departe de-a lungul navatei laterale care conduce la Calvar de unde am plecat. Sub Calvar se găseşte aşa-numita Capelă a lui Adam, în care o stâncă despicată în două ar evoca acel cutremur care a avut loc la moartea lui Cristos. O veche credinţă populară iudeo-creştină considera că tocmai aici a fost înmormântat primul om: simbolismul este sugestiv, deoarece sângele lui Cristos ar fi curs pe craniul tatălui omenirii răscumpărându-l de rău împreună cu toată genealogia sa. Pe baza acestei simbologii, în reprezentările Răstignirii se obişnuia să se pună un craniu la picioarele crucii.
