Criza economică ar putea deveni catastrofă
29.05.2009, Vatican (Catholica) - Actuala criză economică şi socială ar putea să devină „catastrofă” dacă naţiunile bogate nu vin în ajutorul celor sărace, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea astăzi, primind scrisorile de acreditare a opt noi ambasadori pe lângă Sfântul Scaun. Ei reprezintă Mongolia, India, Benin, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Burkina Faso, Namibia şi Norvegia. Vorbind în limba franceză, Pontiful a spus că „în mijlocul unei crize sociale şi economice de dimensiuni mondiale, este necesar să redobândim conştiinţa asupra nevoii de a acţiona cât mai eficient pentru pace, pentru construirea unei lumi mai juste şi mai prospere”.
Nedreptăţile „reprezintă atacuri împotriva păcii şi creează riscul de conflicte”, iar pacea „nu poate să fie zidită decât intervenindu-se ferm pentru eliminarea inegalităţilor produse de sisteme nedrepte, astfel ca fiecare să aibă un nivel de trai care să îi permită o viaţă demnă şi o existenţă prosperă”. Sfântul Părinte a susţinut că actuala criză afectează în special ţările cu venituri mici: scad investiţiile străine, exporturile şi ajutoarele externe. A avertizat în acest sens că criza ar putea deveni o „catastrofă”, în special pentru naţiunile sărace, dat fiind că disperarea îi face pe oameni să recurgă la „acte individuale sau colective de violenţă care destabilizează societăţi oricum firave”.
Papa a sugerat naţiunilor bogate să crească ajutorul pentru naţiunile sărace, şi nu să îl taie, „pentru ca ţările cele mai sărace să poată să îşi susţină economia şi să consolideze măsurile sociale adresate protecţiei sectoarelor nevoiaşe ale populaţiei”. De asemenea a făcut apel pentru „o mai mare fraternitate şi solidaritate, şi pentru o generozitate globală reală”, precum şi ca „ţările dezvoltate să redescopere simţul proporţiei şi sobrietăţii în economiile şi stilurile lor de viaţă”.