Papa îi îndeamnă pe copii să înveţe să ierte
05.06.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îi asigură pe copii că este posibil să coexiste paşnic cu persoane de diferite provenienţe, în special prin practicarea reconcilierii şi a iertării. Sfântul Părinte a afirmat acest lucru când s-a întâlnit în ziua de sâmbătă, 30 mai 2009, cu un grup de peste 7.000 de copii din Societatea Pontificală a Copilăriei Misionare, în Aula Paul al VI-lea. Pontiful a răspuns la întrebări venite din partea a trei copii, prima fiind pusă de o fată care l-a întrebat dacă diferite culturi pot trăi împreună fără conflict. Sfântul Părinte a răspuns vorbind despre experienţa copilăriei lui, la o şcoală primară care „reflecta situaţii sociale foarte variate”.
„Colaboram bine unii cu alţii şi, trebuie să spun, desigur câteodată ne certam. Dar mai apoi ne împăcam şi uitam ceea ce s-a întâmplat… Uneori în viaţa umană disputa pare inevitabilă, dar rămâne importantă arta împăcării, a iertării, de a o lua de la început şi a nu lăsa amărăciunea să rămână în inimile noastre”. Papa a explicat că în şcoală, împreună cu alţi copii, a învăţat să cunoască „Biblia, de la creaţie la jertfa lui Isus pe cruce, şi apoi începuturile Bisericii. Împreună am învăţat catehismul; împreună am învăţat să ne rugăm; împreună ne-am pregătit pentru prima Spovadă şi Prima Împărtăşanie: a fost o zi minunată. Am înţeles că Isus însuşi vine la noi, că nu este un Dumnezeu distant. El intră în propria mea viaţă, în propria mea inimă”. Pontiful a afirmat că această comuniune, ca o „întâlnire tangibilă cu Isus” care „vine la noi toţi”, contribuie la a forma o comunitate.
Un alt copil a întrebat: „Cum vă putem ajuta în proclamarea Evangheliei?” Papa a arătat că membrii acestei Opere Pontificale fac deja parte dintr-o „mare familie care duce Evanghelia în lume”. El a evidenţiat scopurile lor de „a asculta, a se ruga, a cunoaşte, a împărtăşi şi a arăta solidaritate”. „Rugăciunea este foarte importantă”, a afirmat Pontiful, „deoarece ea face prezentă puterea lui Dumnezeu”. El a continuat: „A asculta înseamnă a învăţa cu adevărat ceea ce spune Isus, a cunoaşte Scriptura. În istoria lui Isus, învăţăm să cunoaştem faţa lui Dumnezeu”. „A împărtăşi”, a explicat Sfântul Părinte, „înseamnă a dori lucruri nu doar pentru noi înşine, ci pentru toţi, împărţindu-le cu ceilalţi”.
Astfel, a spus el, „devenim o familie în care ne respectăm unii pe alţii, şi îi acceptăm pe ceilalţi care sunt diferiţi”. „Toate acestea înseamnă pur şi simplu a trăi în această mare familie care este Biserica, în această mare familie misionară”, a declarat Papa Benedict al XVI-lea. „A trăi lucrurile esenţiale”, a concluzionat el, „cum ar fi împărtăşirea, cunoaşterea lui Isus, rugăciunea, ascultarea reciprocă şi solidaritatea, este parte a lucrării misionare, deoarece contribuie la a asigura că Evanghelia devine o realitate în lumea noastră”. Înfiinţată în 1843, Societatea Pontificală a Copilăriei Misionare, sau Sfânta Copilărie, reuneşte copii din întreaga lume în grupuri parohiale sau şcolare pentru a-i educa într-o mentalitate misionară, şi a organiza pentru ei căi de a coopera la sarcina Bisericii de evanghelizare.