Procesiune cu Preasfântul Sacrament în Bucureşti
11.06.2009, Bucureşti (Catholica) - Peste 2.000 de credincioşi catolici, printre care mulţi tineri şi copii, toţi preoţii din parohiile bucureştene, călugări şi călugăriţe din comunităţile religioase locale vor participa duminică, 14 iunie 2009, la tradiţionala procesiune cu Preasfântul Sacrament, din sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, organizată de Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti. La sfârşitul procesiunii, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu va prezida Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala „Sf. Iosif”.
Pe tot parcursul traseului, în fruntea procesiunii, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu va purta Preasfântul Sacrament, iar copiii, îmbrăcaţi în hăinuţe albe de sărbătoare, vor presăra petale de flori în faţa Sfintei Taine. Această procesiune este o manifestare publică a credinţei în prezenţa reală a lui Cristos în mijlocul nostru cu Trupul şi Sângele său, sub forma pâinii şi vinului. Procesiunea va începe la ora 16.00 la Biserica Italiană „Preasfântul Mântuitor” (B-dul. N. Bălcescu, nr. 28), va continua apoi pe traseul Str. Oneşti, Piaţa Revoluţiei, strada situată între Biserica Creţulescu şi Palatul Regal, Str. Ion Câmpineanu, Str. Luterană şi se va încheia la Catedrala „Sf. Iosif” (Str. G-ral Berthelot, nr. 19) în jurul orei 16.45. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti, pr. Ieronim Iacob)
