Hramul parohiei Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din Lugoj
27.06.2009, Lugoj (Catholica) - În ziua de miercuri, 24 iunie 2009, parohia română unită cu Roma, greco-catolică Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Lugoj II), păstorită de mai bine de şase ani de pr. dr. Marius-Petru Pop, şi-a sărbătorit hramul, aflăm de pe BRU.ro. Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a fost reprezentat de către Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj. Programul liturgic a început de la orele 9. Deşi se obişnuieşte ca Sfânta Liturghie de hram să fie oficiată în aer liber, sub teii din spatele bisericii, anul acesta, datorită condiţiilor meteorologice neprielnice, a fost oficiată în locaşul de cult împodobit sărbătoreşte.
La Sfânta Liturghie, alături de Mons. Angelo Narcis Pop şi pr. Marius Petru-Pop, s-au aflat pr. Coriolan C. Mureşan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj şi pr. Teodor Baba, consilier eparhial şi protopop de Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea”al Catedralei din Lugoj, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Mons. Angelo-Narcis Pop, care a făcut un frumos portret al Sfântului sărbătorit. A amintit apoi câţiva iluştri predecesori clerici, preoţi şi episcopi, ai Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj de dinainte de anul 1948 care au purtat numele Ioan. Cel dintâi amintit, Arhiereul Ioan Boroş, a fost ctitorul bisericii acestei parohii. A amintit apoi şi de Ierarhii de vrednică pomenire Ioan Bălan şi succesorul acestuia, Ioan Ploscaru.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul pentru cei adormiţi în Domnul, care îşi dorm somnul de veci în cimitirul în care se află biserica parohială. Mai apoi a avut loc ceremonia solemnă a primirii noilor membri în Reuniunea Mariană, în faţa Vicarului general, a parohului şi a preoţilor concelebranţi. Mons. Angelo-Narcis Pop a înmânat Diploma Mariană şi Medalia Miraculoasă a Preasfintei Fecioare Maria celor care au fost primiţi în Reuniunea Mariană şi preotului paroh, îndrumătorul Reuniunii Mariane din parohie. După acest moment, adresându-se celor prezenţi, pr. Teodor Baba i-a felicitat pe credincioşii parohiei şi pe păstorul lor pentru bunul mers al activităţii pastorale în această parohie, îndemnându-i şi pe mai departe la aceeaşi fervoare a credinţei şi a grijii faţă de biserică.
Pr. Marius-Petru Pop a mulţumit preoţilor prezenţi la sărbătoarea comunităţii pe care o păstoreşte, corului Catedralei şi credincioşilor săi, care s-au implicat cu multă dragoste în buna desfăşurare a sărbătorii. De asemenea, a amintit cu recunoştinţă de cel ce a rectitorit biserica de a cărei construcţie s-a ocupat Arhiereul Ioan Boroş, adică de prof. Josif Constantin Drăgan, care din august 2008 îşi doarme somnul de veci în cripta din interiorul bisericii, şi a rugat pe Dumnezeu să răsplătească eforturile făcute de familia prof. J.C. Drăgan pentru ca lăcaşul de cult al acestei parohii să arate atât de bine, reparat şi repictat integral acum circa 11 ani. Momentele de rugăciune au fost urmate de o agapă fraternă pregătită cu ocazia hramului bisericii.




