Paul vrea de la creştini o credinţă responsabilă, adultă
29.06.2009, Vatican (Catholica) - În seara zilei de duminică, 28 iunie 2009, în Bazilica papală San Paolo fuori le mura de pe Via Ostiense din Roma, Papa Benedict al XVI-lea a încheiat solemn Anul Paulin, celebrând Vesperele în cinstea celor doi mari stâlpi ai Bisericii, Sfântul Petru şi Sfântul Paul, sărbătoriţi luni, pe 29 iunie. „În acest An Paulin, în care am celebrat două mii de ani de la naşterea marelui Apostol al Neamurilor, am fost invitaţi să ne deschidem din nou răbdării milostive a lui Dumnezeu, în credinţa şi în iubirea care sunt în Cristos Isus”, a spus Episcopul Romei la începutul celebrării, după cum informează Radio Vatican.
„Anul comemorativ al naşterii Sfântului Paul se încheie în seara aceasta. Ne-am adunat la mormântul Apostolului, al cărui sarcofag, păstrat sub altarul papal, a constituit recent obiectul unei atente analize ştiinţifice: în sarcofag, care n-a fost niciodată deschis în atâtea secole, a fost practicat un for foarte mic pentru a introduce o sondă specială, prin intermediul căreia au fost revelate urme ale unui preţioase stofe de in de culoarea purpurei, ţesute cu fir de aur curat, ca şi a unei stofe de culoare albastră cu filamente de in. A fost de asemenea relevată prezenţa unor boabe de tămâie roşie şi substanţe proteice şi calcaroase. În plus, mici fragmente osoase supuse examenului cu Carbon 14, din partea unor experţi care nu cunoşteau provenienţa acestora, au rezultat ca aparţinând unei persoane care a trăit între secolul I şi al II-lea. Acest fapt pare să confirme unanima şi incontestabila tradiţie că este vorba de rămăşiţele pământeşti ale Apostolului Paul”.
„Toate acestea ne umplu sufletul de emoţie profundă”, a declarat Sfântul Părinte. „Multe persoane au urmat, pe durata acestor luni, căile Apostolului – cele exterioare şi mai ales pe cele interioare pe care el le-a parcurs în timpul vieţii sale: calea Damascului spre întâlnirea cu Cel Înviat; căile lumii mediteraneene, pe care le-a traversat cu torţa Evangheliei, întâlnind opoziţii şi adeziuni, până la martiriu, pentru care aparţine pentru totdeauna Bisericii din Roma. Acesteia îi este adresată şi Scrisoarea cea mai amplă şi mai importantă. Anul Paulin se încheie, dar a fi mereu pe cale împreună cu Paul, a-l cunoaşte pe Isus împreună cu el şi graţie lui, şi, asemenea lui, a fi iluminaţi şi transformaţi de Evanghelie – aceasta va face mereu parte din existenţa creştină. Şi mereu, mergând dincolo de mediul credincioşilor, el rămâne `maestrul neamurilor`, care doreşte să ducă mesajului Celui Înviat tuturor oamenilor, pentru că Cristos i-a cunoscut şi iubit pe toţi; a murit şi a înviat pentru toţi”.
Un alt fragment al omiliei Sfântului Părinte a fost dedicat necesităţii reînnoirii existenţei noastre ca fiinţe umane. „Paul redă şi mai clar acest proces de `reînnoire`, spunând că devenim noi dacă transformăm modul nostru de a gândi. Ceea ce aici a fost tradus ca `mod de a gândi`, este termenul grec `nous`. Este un cuvânt complex. Poate fi tradus cu `spirit`, `sentimente`, `raţiune` şi cu `mod de gândire`. Modul nostru de a gândi trebuie să devină nou. Aceasta ne surprinde. Ne-am aşteptat poate să se refere mai ales la vreo atitudine, la ceea ce trebuie să schimbăm în comportamentul nostru. Dar nu: reînnoirea trebuie să fie completă. Modul nostru de a vedea lumea, de a înţelege realitatea, întregul nostru mod de a gândi trebuie să se schimbe începând de la bază”.
„Gândirea omului vechi”, a explicat Pontiful, „modul de a gândi comun este îndreptat în general spre a avea, spre bunăstare, influenţă, succes, faimă şi aşa mai departe. Dar acest mod de a gândi este prea limitat. În acest fel, în final rămâne propriul `eu` în centrul lumii. Trebuie să învăţăm să gândim într-o manieră mai profundă. Ce înseamnă acest lucru ne-o spune Paul în a doua parte a frazei: trebuie să învăţăm să înţelegem voinţa lui Dumnezeu, astfel încât El să plăsmuiască voinţa noastră. Astfel încât noi înşine să voim ceea ce vrea Dumnezeu, pentru că recunoaştem că ceea ce Dumnezeu vrea este frumos şi bun. Este vorba aşadar de un moment crucial în orientarea noastră spirituală de bază. Dumnezeu trebuie să intre în orizontul gândirii noastre… Trebuie să învăţăm să luăm parte la modul de a gândi şi voi a lui Isus Cristos. Şi atunci vom fi oamenii noi din care să apară o lume nouă”.
Succesorul lui Petru a insistat asupra curajului unei credinţe adulte: „Aceeaşi concepţie, a necesităţii reînnoirii existenţei noastre ca fiinţe umane, Paul a ilustrat-o ulterior în două fragmente ale Scrisorii către Efeseni… În al patrulea capitol al Scrisorii, Apostolul ne spune că – cu Cristos – trebuie să atingem vârsta adultă, umanitatea matură. Nu mai putem rămâne `copii purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii` (Efeseni 4,14). Paul doreşte ca creştinii să aibă o credinţă `responsabilă` o `credinţă adultă`. Expresia `credinţă adultă` a devenit în ultimele decenii un slogan răspândit. Este interpretat adesea în sensul comportamentului acelora care nu mai vor să ascute de Biserică şi de Păstorii ei, ci aleg în mod autonom ceea ce vor să creadă şi ceea ce nu doresc să creadă – o credinţă auto-construită aşadar. Şi acest comportament este prezentat drept `curaj` de a se exprima împotriva Magisteriului Bisericii. În realitate însă, pentru o astfel de atitudine nu trebuie curaj, pentru că sunt sigure întotdeauna aplauzele publicului. Curajul este mai ales necesar pentru a adera la credinţa Bisericii, chiar dacă aceasta contrazice `schema` lumii contemporane. Şi tocmai acest non-conformism al credinţei Paul îl numeşte `credinţă adultă`. Califică însă ca fiind infantilă fuga după curenţi şi după cum bat vânturile timpului”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
