Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Şimand
03.07.2009, Lugoj (Catholica) - Duminică, 28 iunie 2009, PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Şimand, protopopiatul Arad, la invitaţia pr. paroh Roman Dubeştean şi a consiliului parohial, aflăm de pe BRU.ro. Aceasta este prima vizită pastorală pe care PS Alexandru o face în această parohie în cei 16 ani de episcopat, cu ocazia hramului Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Biserica greco-catolică din Şimand, la fel ca toate proprietăţile şi bunurile Bisericii Greco-Catolice, a fost confiscată de Statul comunist ateu în 1948 şi dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. După 1990, comunitatea greco-catolică din Şimand s-a reactivat, însă greco-catolicii nu au fost lăsaţi să slujească în biserica pe care au avut-o. Anul trecut, în luna iulie, biserica a fost retrocedată prin acţiune judecătorească iar pe 13 iulie 2008 a avut loc prima Sfântă Liturghie greco-catolică în lăcaşul de cult retrocedat după 60 de ani.
De la casa parohială romano-catolică din localitate a pornit spre biserică o mare şi solemnă procesiune cu cruce, prapori, grupuri de tineri în costume populare din diferite localităţi din teritoriu (Nadăş, Zarand, Minişul de Sus), formaţii de dansuri populare, şi numeroşi credincioşi. Trăsura în care era purtat PS Alexandru şi pr. paroh Roman Dubeştean, a fost însoţită de opt tineri călare îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular. Sfânta Liturghie arhierească, pontificată de PS Alexandru a început la ora 10.30 iar alături de Prea Sfinţia Sa la altar s-au aflat Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, şi un sobor numeros de preoţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul parohiei din Arad. Datorită numărului mare de credincioşi prezenţi la eveniment, Sfânta Liturghie s-a celebrat în aer liber, în faţa bisericii.
Cu ocazia acestei vizite pastorale de la Şimand, PS Alexandru a acordat părintelui paroh Roman Dubeştean titlul de protopop onorific pentru meritele avute atât în parohia Minişul de Sus şi pentru reactivarea şi buna administrare a parohiei Şimand. După cuvântul de învăţătură rostit de Episcop, pr. prot. on. Roman Dubeştean a mulţumit întâi de toate Preasfinţiei Sale Episcopului Alexandru pentru încrederea arătată şi pentru titlul acordat. După agapa frăţească, sărbătoarea comunităţii greco-catolice din Şimand a continuat cu serbarea câmpenească „Ieşitul la treierat”, eveniment organizat cu ocazia hramului bisericii parohiale. La această manifestare au urcat pe scenă diverse ansambluri folclorice şi renumiţi cântăreţi de muzică populară din zonă.




