În jurul Sf. Ioan Maria Vianney
03.08.2009, Iaşi (Catholica) - „Anul Sfintei Preoţii, declarat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, are ca punct de referinţă figura unui paroh ce a devenit model şi ideal nu numai pentru cei ce îndeplinesc oficiul sau misiunea de paroh, ci şi pentru toţi cei care se bucură de marele dar al preoţiei”, scrie PS Petru Gherghel într-un material publicat pe Ercis.ro.
„Ziua de 4 august, când Biserica ne propune memoria acestui sfânt, reprezintă pentru noi, preoţii Diecezei de Iaşi, aşa cum de fapt este pentru toţi slujitorii altarelor din întreaga lume, un moment de profundă comuniune cu Cristos, marele preot, cu toţi preoţii Bisericii Universale prin intermediul sfântului paroh de Ars. Chemarea pe care ne-a făcut-o şi ne-o face Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, de a privi spre imaginea cuceritoare a Sfântului Ioan Maria Vianney pe parcursul acestui an dedicat Sfintei Preoţii, este o fericită ocazie de a ne împrospăta fidelitatea noastră preoţească în fidelitatea lui Cristos, preotul veşnic, având ca model pe acest expert în arta slujirii sacerdotale, sfântul paroh şi preot din Ars.”
„Întrucât în ziua de 4 august celebrăm memoria Sfântului Ioan Maria Vianney, fac apel la toţi preoţii ca în această zi, la celebrarea Sfintei Liturghii sau la alte celebrări comunitare ori rugăciuni personale, să îndreptăm împreună rugăciuni fierbinţi pentru toţi slujitorii altarelor, îndemnându-i pe credincioşi să ne stea alături cu iubirea şi rugăciunea lor, ca să crească focul iubirii pe care Isus a adus-o pe pământ şi să se mărească mereu numărul preoţilor. Cu implorarea binecuvântării cereşti, Petru Gherghel, Episcop de Iaşi.”
