Noul ambasador american a sosit la Roma
28.08.2009, Roma (Catholica) - Noul ambasador al Statelor Unite la Sfântul Scaun a sosit în Roma ieri, aşteptând acum întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea în cadrul căreia va fi confirmat în noua funcţie. El a fost deja confirmat în capitala americană la 21 august, dar mandatul îi va începe oficial abia după ce va fi primit de Papa, căruia îi va prezenta scrisoarea de acreditare.
Un comunicat de presă al biroului de externe al SUA informează că Miguel Humberto Diaz a aterizat ieri pe aeroportul roman Fiumicino, alături de familia sa. El a declarat: „Privesc cu nerăbdare spre următoarele săptămâni, timp în care eu şi familia ne vom stabili noua reşedinţă în Roma. Sunt onorat să îi slujesc preşedintelui Obama şi poporului american în noua mea funcţie, şi va fi o onoare unică să îl întâlnesc pe Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea.” Diaz şi-a mai exprimat aprecierea pentru ocazia de a „aprofunda şi extinde relaţia specială ce s-a dezvoltat între Statele Unite şi Vatican în ultimii 25 de ani de legături diplomatice”.
