Papa nu plănuieşte anularea Conciliului Vatican II
28.08.2009, Vatican (Catholica) - Cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict al XVI-lea respinge zvonurile din media conform cărora Pontiful plănuieşte să anuleze treptat schimbările implementare după Conciliul Vatican II, în special ţinând de spaţiul liturgic. Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, a afirmat aceasta într-un interviu publicat zilele trecute în L`Osservatore Romano, susţinând că zvonurile „despre aşa-zise documente de inversare (a schimbărilor) sunt pure invenţii”.
Cardinalul a subliniat câteva dintre aplicaţiile Conciliului Vatican II pe care Papa „le-a promovat în mod constant cu inteligenţă şi profunzime de gândire”. În special a amintit dialogul cu Ortodoxia şi cu Bisericile Răsăritene, şi dialogul cu iudaismul şi islamismul. A mai amintit şi de „relaţia directă şi fraternă, precum şi paternă, cu toţi membrii Colegiului Episcopal, în vizitele `ad limina` şi cu numeroase alte ocazii”. A pomenit şi angajamentul Papei în Sinoadele Episcopilor, prin diferite intervenţii şi reflecţii. „Nu putem să uităm nici contactul direct pe care îl are cu capii dicasterelor Curiei Romane, cu care a restabilit un program de audienţe periodice.” Cât priveşte „reformarea Bisericii”, Cardinalul a susţinut că „aceasta este mai presus de toate o problemă de interioritate şi sfinţenie”. Din acest motiv Pontiful se concentrează pe a evidenţia „izvorul Cuvântului lui Dumnezeu, al legii evanghelice şi inima vieţii Bisericii: Isus, Domnul cunoscut, iubit, adorat şi imitat”. Preocuparea o vădeşte şi lucrul pe care Pontiful îl alocă celui de-al doilea volum al cărţii sale „Isus din Nazaret”.
Cardinalul a subliniat şi că Sfântul Părinte, în pontificatul său, a făcut 70 de numiri în diferite dicastere, şi mai multe numiri de Episcopi şi reprezentanţi diplomatici în lumea întreagă. În curând va anunţa „numiri importante” prin care vor fi reprezentate în Curie „noile Biserici”. „Africa a oferit deja şi va oferi pe mai departe candidaţi excelenţi”, a spus el. La final secretarul de stat a avertizat că se greşeşte atunci când i se atribuie Papei toate problemele pe care le experimentează Biserica, precum şi toate declaraţiile reprezentanţilor săi. A amintit jurnaliştilor că „informarea corectă cere asumarea responsabilităţii pentru fapte şi cuvinte, în special când se contrazice învăţătura şi exemplul Papei”.