Vindecarea la Lourdes a unei bolnave de scleroză
29.08.2009, Roma (Catholica) - „Un dar de la Domnul prin mijlocirea Maicii sale Preasfinte”: cu aceste cuvinte a comentat Mons. Francescantonio Nole vindecarea neaşteptată a unei femei din oraşul Luca, bolnavă de scleroză laterală amiotrofică şi imobilizată din 2005, aflăm de pe situl Radio Vatican. Episcopul de Tursi-Lagonegro a condus pelerinajul la Lourdes, sanctuarul marian din Pirineii francezi, în urma căruia doamna Antonietta Raco, sub observaţie medicală la spitalul Molinette din Torino, a început din nou să meargă în mod inexplicabil.
„După vizita pe care doamna a făcut-o la Torino şi după declaraţiile prof. Chio, care a spus că în literatura medicală nu s-a întâlnit niciodată un caz de regres al acestei maladii, suntem îndreptăţiţi să spunem că este un fapt extraordinar”. Întrebat ce trebuie făcut mai departe pentru a avea certitudinea că e vorba de o minune, Episcopul Nole a declarat: „Medicul de la Torino, prof. Chio, va trimite fişa medicală integrală iar noi o vom trimite la Lourdes. Acolo, o echipă de medici va analiza cazul nu numai din punct de vedere medical ci şi teologic. Probabil va fi nevoie de un colocviu cu doamna vindecată sau de câţiva martori”.
Personal, cele întâmplate i-au inspirat Mons. Nole „un mare respect faţă de această femeie care a mers la Lourdes şi nu a cerut nimic altceva decât să moară în pace. Îşi spunea: `nu vreau să mor la fel ca Welby [bolnavul italian care a cerut public eutanasia – n.r.], pentru că Domnul este stăpânul vieţii şi vreau ca El să ia în mână viaţa mea`. Apoi, a cerut pace şi seninătate pentru sine şi pentru familie, precum şi ajutorul pentru o fetiţă de patru ani care suferă de aceeaşi boală. Dar şi mai mult, pentru că la Lourdes, după ce a primit acest har atât de mare, nu l-a manifestat nimănui: a ţinut totul în sine timp de trei zile. Când s-a întors acasă, a simţit în suflet un glas care o îndemna să spună tuturor. Atunci m-a întrebat: `Ce să spun? Eu nu merit atât de mult, nu sunt vrednică…` Dar am încurajat-o spunându-i că Domnul i-a făcut acest har nu numai pentru sine ci şi pentru alţii, pentru întreaga comunitate, pentru toţi cei care urmau să afle de acest lucru. Şi într-adevăr, vedem în continuare roadele pozitive ale mărturiei sale”.
Vindecarea rămâne un fapt care impresionează mult, trezeşte îndoieli, dar şi speranţe, certitudini. „I-a înflăcărat pe cei care aveau credinţă şi a zguduit în conştiinţă pe cei lâncezi sau apatici. Mulţi îşi propun să meargă la Lourdes şi să fie disponibili pentru serviciul de asistenţă a bolnavilor, apoi se lovesc de suferinţă dar şi de situaţii ca acestea în care o femeie a primit o minune deşi nu a cerut nimic. În acest fel se redescoperă gratuitatea rugăciunii şi importanţa de a ne ruga pentru ceilalţi”. Episcopul a mai fost întrebat: „Dincolo de vindecările trupeşti care au loc deseori la Lourdes, ce înseamnă un pelerinaj la acest sanctuar al Maicii Domnului?”. Răspunsul său a fost: „O mare frăţietate, care se redescoperă chiar atunci când îi slujeşti pe ceilalţi. Se descoperă gratuitatea de a se dărui şi de a primi dăruind altora, fără să aştepţi o recompensă materială sau morală. Însăşi faptul că îi poţi ajuta pe cei aflaţi în suferinţă este deja o recompensă”.
