Educaţia catolică este o sursă de speranţă

09.09.2009, Vatican (Catholica) - Educaţia este o sarcină care cere muncă în echipă din partea părinţilor şi şcolii, sub autoritatea Bisericii Catolice, pentru a se asigura trăinicia formării religioase. Afirmaţia se regăseşte în scrisoarea circulară despre „Educaţia religioasă în şcoli”, trimisă de Congregaţia pentru Educaţia Catolică preşedinţilor Conferinţelor Episcopale. Scrisoarea, semnată de prefectul Congregaţiei, Cardinalul Zenon Grocholewski, şi de secretarul ei, Arhiepiscopul Jean-Louis Brugues, subliniază necesitatea oferirii unei „clarificări şi instrucţiuni despre rolul şcolilor în formarea catolică a tinerilor, despre natura şi identitatea şcolii catolice, despre educaţia religioasă în şcoli şi despre libertatea de a alege şcoala şi educaţia religioasă”.

Datorită complexităţii sarcinii educaţionale în contextul culturii de astăzi, se spune în scrisoare, există riscul ca să scăpăm din vedere „ceea ce este esenţial, şi anume formarea persoanei umane în totalitatea ei, în special privitor la dimensiunea ei religioasă şi spirituală”. Educaţia este un efort de echipă, dar părinţii sunt primii responsabili de pregătirea copiilor lor. Această responsabilitate parentală include şi „dreptul de a alege şcoala ce garantează o educaţie în conformitate cu propriile principii religioase şi morale”. Şcoala catolică, se continuă în scrisoare, „este cu adevărat un subiect eclezial datorită activităţii ei de predare, în care credinţa, cultura şi viaţa se unesc armonios”. „Şcolile catolice sunt caracterizate de legătura instituţională pe care o au cu ierarhia catolică, legătură ce garantează faptul că instrucţia şi educaţia au la bază principiile credinţei catolice şi sunt conduse de profesori cu o doctrină dreaptă şi cu integritate.” Scrisoarea continuă susţinând că şcolile trebuie să fie „pătrunse de spiritul evanghelic al libertăţii şi iubirii, care încurajează o dezvoltare armonioasă a personalităţii fiecăruia”. „În acest context, cultura umană ca întreg este armonizată cu mesajul mântuirii, pentru ca elevii să dobândească treptat cunoaşterea lumii, vieţii şi umanităţii iluminate de Evanghelie.”

Congregaţia subliniază apoi nevoia de colaborare între familie şi instituţiile de învăţământ, ca o exercitare a principiului subsidiarităţii. Se subliniază că educaţia religioasă este o „trăsătură inalienabilă” a ţelului educaţional al şcolii catolice. Se explică apoi: „Educaţia religioasă este diferită de cateheză şi complementară ei, deoarece este o educaţia şcolară ce nu necesită consimţământul credinţei, ci transmite cunoştinţe despre identitatea creştinismului şi vieţii creştine.” Scrisoarea mai admite că în multe locuri „libertatea religioasă nu este totală, atât legislativ vorbind, cât şi ca practică”. Congregaţia denunţă aceste nedreptăţi şi îi cheamă pe catolici „să se angajeze ca aceste drepturi să devină efective”. Este subliniat angajamentul Bisericii de a oferi „fiecărei generaţii revelaţia lui Dumnezeu din care să învăţăm adevărul ultim despre viaţă şi despre sfârşitul istoriei”. „Nu este o sarcină uşoară într-o lume secularizată, caracterizată de fragmentarea cunoştinţelor şi confuzia morală.” Dar este o sarcină importantă, dat fiind că educaţia ce are la temelie adevărul şi slujirea persoanei poate să fie „un puternic instrument al speranţei”.