Damian de Veuster a arătat demnitatea leproşilor

10.09.2009, Roma (Catholica) - Peste 300 de cărţi s-au inspirat din viaţa sa, şi au fost realizate diferite filme pentru a face cunoscută opera acestui om. Între acestea, cel mai recent este „Molokai – Povestea părintelui Damien”, din 1999, regizat de Paul Cox. Preotul belgian Damian de Veuster (1840-1889), membru al Congregaţiei Preasfintelor Inimi ale lui Isus şi Maria şi Adoraţiei Perpetue a Preasfântului Sacrament al Altarului, S.S.C.C., va fi canonizat în 11 octombrie 2009 în Piazza San Pietro de către Papa Benedict al XVI-lea. La vârsta de 33 de ani, curajosul preot a mers pe insula Molokai, în arhipelagul Hawaii.

Insula era destinată de guvern izolării leproşilor, pentru a se evita răspândirea maladiei. În uitare şi lipsiţi de condiţiile minime de dezvoltare, leproşii mureau cu o foarte puţină asistenţă medicală. Viitorul sfânt a rămas acolo timp de 16 ani, până în momentul morţii sale. În ochii lumii „a fost păstorul celei mai înfricoşătoare turme”, a explicat pentru ZENIT pr. Alfred Bell, S.S.C.C., postulator al cauzei de canonizare a pr. De Veuster. „A fost călugăr, misionar şi preot. Cred că aceste trei caracteristici trebuie să fie considerate unite”. Pentru imensele necesităţi ale acelui loc, munca lui se împărţea între activităţile pastorale, asistenţa spirituală şi administrarea sacramentelor. Mâinile disponibile erau puţine, astfel încât făcea şi munci grele.

A dorit să facă din Molokai un loc mai demn, mai vesel, şi a înfiinţat un cor şi o formaţie muzicală. Activitatea sa „a schimbat condiţiile de viaţă şi a făcut lumea mai fericită”, a declarat pr. Bell. „Damian a fost foarte cunoscut încă din timpul şederii sale în Molokai, admirat şi atacat în acelaşi timp”. Damian nu îşi lua măsuri de precauţie pentru a evita contaminarea. În 1885 şi-a dat seama că s-a molipsit de lepră când şi-a băgat picioarele în apă fierbinte şi nu a simţit nimic. Pentru a evita infectarea persoanelor sănătoase, preotul nu putea părăsi insula. A experimentat astfel durerea fizică, singurătatea şi abandonul din cauza cărora sufereau leproşii săi. Era lipsit şi de multe mijloace esenţiale pentru vocaţia lui, cum ar fi prezenţa unui preot care să îl spovedească şi să îl ajute, sau sprijinul confraţilor săi.

„O prezenţă în mijlocul celor excluşi din lume trebuia în mod necesar să interpeleze conştiinţele. La mai puţin de două luni de la moartea pr. Damian [în 15 aprilie 1889] s-a înfiinţat la Londra `Leprosy Fund`, prima organizaţie pentru lupta împotriva leprei”, a amintit pr. Bell. „Viaţa pr. Damian convinge multă lume. Mulţi se întreabă de unde îi venea acea forţă. Exemplul său vorbeşte oamenilor secolului XXI”. Mărturia lui are multe de spus chiar şi lumii actuale: „Astăzi ca şi atunci există în lume toate felurile de marginalizaţi: bolnavi incurabili (de SIDA şi de multe alte boli), copii abandonaţi, tineri dezorientaţi, femei exploatate, bătrâni lipsiţi de îngrijire, minorităţi oprimate”.

„Pentru toţi, Damian continuă să fie glasul care aminteşte că iubirea infinită a lui Dumnezeu înseamnă compasiune, încredere şi speranţă. În Damian toţi pot să găsească mesagerul veştii cele bune”. „Bun samaritean, s-a aplecat asupra celor pe care maladia i-a împins la margini. Tocmai de aceea Damian a devenit un exemplu pentru orice om care doreşte să se implice în lupta pentru o lume mai dreaptă, mai conformă cu inima lui Dumnezeu”, aminteşte pr. Bell. „Slujitor al lui Dumnezeu, este şi va continua să fie pentru toţi slujitorul omului, care mai mult decât a trăi are nevoie de raţiunea pentru a trăi. Acesta este pr. Damian, care continuă să fie şi astăzi o provocare pentru noi.”