Isus ne arată calea care conduce la viaţă
13.09.2009, Castel Gandolfo (Catholica) - În ciuda vremii ploioase, curtea interioară a Palatului apostolic din Castel Gandolfo a fost plină până la refuz în ziua de duminică, 13 septembrie 2009, de pelerini de diferite naţionalităţi, reuniţi să asculte cuvântul de zidire creştină proclamat de Papa şi să se roage împreună antifonul „Îngerul Domnului”. Vă oferim alocuţiunea Sfântului Părinte, după traducerea de lucru a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori!
În această a 24-a Duminică din Timpul Ordinar, Cuvântul lui Dumnezeu ne interpelează prin două întrebări cruciale pe care le-aş rezuma astfel: „Cine este pentru tine Isus din Nazaret?”. Şi apoi: „Credinţa ta se traduce sau nu în fapte?”. Prima întrebare o găsim în Evanghelia de astăzi, acolo unde Isus îi întreabă pe ucenicii Săi: „Voi, cine spuneţi că sunt eu?” (Marcu 8,29). Răspunsul lui Petru este clar şi imediat: „Tu eşti Cristos, adică Mesia, unsul lui Dumnezeu trimis să salveze poporul său”.
Petru şi ceilalţi apostoli, deci, spre deosebire de cea mai mare parte a oamenilor, cred că Isus nu este doar un mare învăţător, sau un profet, ci mult mai mult. Au credinţă: cred că în El este prezent şi lucrează Dumnezeu. Imediat după această mărturisire de credinţă, însă, când Isus anunţă pentru prima dată deschis că va trebui să sufere şi să fie ucis, Petru însuşi se opune perspectivei de suferinţă şi de moarte. Atunci Isus trebuie să-l mustre cu forţă, pentru a-l face să înţeleagă că nu ajunge să creadă că El este Dumnezeu, ci mânaţi de iubire trebuie să-l urmeze pe însăşi calea Sa, cea a crucii (cf. Marcu 8,31-33). Isus nu a venit să ne înveţe o filozofie, ci să ne arate o cale, mai mult, calea care conduce la viaţă.
Această cale este iubirea, care este expresia adevăratei credinţe. Dacă unul îl iubeşte pe aproapele cu inimă curată şi generoasă, înseamnă că îl cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. În schimb dacă unul spune că are credinţă, dar nu îi iubeşte pe fraţi, nu este un adevărat credincios. Dumnezeu nu locuieşte în el. Afirmă aceasta în mod clar Sfântul Iacob în a doua lectură din Liturghia acestei Duminici. „Tot aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă” (Iacob 2,17). În această privinţă, îmi place să citez o scriere a Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre marii Părinţi ai Bisericii, pe care calendarul liturgic ne invită să-l amintim astăzi. Comentând tocmai pasajul citat din Scrisoarea lui Iacob, el scrie: „Cineva poate chiar să aibă o credinţă dreaptă în Tatăl şi în Fiul, la fel şi în Duhul Sfânt, dar dacă nu are o viaţă dreaptă, credinţa sa nu-i va servi pentru mântuire. Deci când citeşti în Evanghelie: `Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, Dumnezeule unic şi adevărat` (Ioan 17,3), nu te gândi că acest verset este de ajuns ca să ne mântuim: sunt necesare o viaţă şi un comportament foarte curate” (cit. în J.A.Cramer, Catenae graecorum Patrum in N.T., vol. VIII: In Epist. Cath. et Apoc,. Oxford 1844).
Dragi prieteni, mâine vom celebra sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci iar în ziua următoare Sfânta Fecioara Maria Îndurerată. Fecioara Maria, care a crezut în Cuvântul Domnului, nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu când l-a văzut pe Fiul său respins, insultat şi atârnat pe cruce. A rămas mai degrabă alături de Isus suferind şi rugându-se, până la capăt. Şi a văzut aurora luminoasă a Învierii Sale. Să învăţăm de la ea să ne mărturisim credinţa printr-o viaţă de slujire umilă, gata să plătim personal pentru a rămâne credincioşi Evangheliei iubirii şi adevărului, siguri fiind că nimic nu se pierde din tot ceea ce facem.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
