„Papa Verde” vede creaţia ca pe un dar
21.09.2009, Vatican (Catholica) - Grija pentru mediu a Papei Benedict al XVI-lea, deja supranumit de unii în presă „Papa Verde”, este ancorată în viziunea religioasă şi etică asupra lumii, consideră purtătorul de cuvânt al Vaticanului. „Într-adevăr, declaraţiile sale despre protejarea mediului, despre apărarea creaţiei, sunt mai mult decât frecvente; sunt, am putea spune, aproape continue”, a afirmat pr. iezuit Federico Lombardi, director al biroului de presă al Sfântului Scaun.
În editorialul său săptămânal pentru programul televiziunii vaticane „Octava Dies”, preotul a subliniat că „omenirea devine tot mai conştientă şi mai preocupată de efectele activităţii ei asupra fragilului echilibru al planetei”. Declaraţia purtătorului de cuvânt vine în contextul întâlnirii asupra climatului de la sediul ONU din New York de mâine, ce va căuta să reimpulsioneze negocierile în vederea unui pact privind climatul, care să fie propus la adunarea ONU din decembrie de la Copenhaga. „În acest context Papa oferă un cadru cu solide referinţe religioase, raţionale şi morale pentru programe de acţiune eficientă şi pentru stiluri şi comportamente noi, adaptate unei dezvoltări responsabile”, a mai declarat pr. Lombardi.
Iezuitul a continuat spunând că ultima enciclică a Papei, „Caritas in Veritate”, tratează pe îndelete tema, comentând „exploatarea resurselor care nu se refac şi nedreptăţile la care sunt supuse populaţiile sărace, problema consumului de energie, responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare, relaţia dintre ecologie şi respectul pentru viaţă”. Purtătorul de cuvânt a adăugat: „Papa ne spune că în primul rând trebuie să învăţăm să vedem în creaţie ceva mai mult decât o sursă de îmbogăţire şi de exploatare, să vedem ceea ce este cu adevărat, şi anume expresia unui proiect de iubire şi de adevăr ce ne vorbeşte despre Creator şi despre iubirea Sa pentru omenire.” În această direcţie poate sluji „Papa Verde şi Biserica”.
