Rafael Arnaiz Baron – un exemplu pentru tinerii nehotărâţi
06.10.2009, Roma (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea va prezida duminică, la Roma, în Piaţa San Pietro, la ora 10, Sfânta Liturghie de proclamare a cinci noi sfinţi. Printre aceştia se numără călugărul Rafael Arnaiz Baron, oblat al ordinului cistercian, care a trăit în secolul trecut. Tânăr exuberant, plin de viaţă, inteligent şi strălucit la studii, părea iniţial destinat unei cariere promiţătoare, dar, alimentat de o puternică dorinţă interioară, a ales viaţa monastică, aflăm de pe situl Radio Vatican. Călugăriţa Augusta Tescari, trapistă şi postulatoare a cauzei de canonizare, a trasat profilul călugărului născut la Burgos, în Spania.
„Este cel mai tânăr din rândul celor cinci noi sfinţi, care vor fi canonizaţi duminica viitoare. A murit la 27 de ani, şi a trăit în secolul XX, astfel că nepoţii lui vor participa la canonizare. Aparţinea unei familii cu bunăstare; student la arhitectură, la Madrid, a întrerupt studiile pentru a intra în mănăstirea trapistă din San Isidro de Duenas, dar după patru luni de noviciat s-a îmbolnăvit de o formă foarte gravă de diabet, şi a fost nevoit să se întoarcă în familie. A revenit de patru ori în mănăstire, şi tot de atâtea ori a fost nevoit să renunţe, din cauza acutizării bolii. Ultima oară când s-a întors în mănăstire, a avut o criză puternică şi a murit în comă diabetică, pe 26 aprilie 1938”.
Sora Tescari a arătat că „Rafael a fost descoperit datorită scrierilor sale, în sensul că scria cu multă uşurinţă şi a lăsat numeroase scrisori şi jurnale spirituale. Când a murit, toţi au recunoscut că a fost un călugăr foarte bun, chiar dacă a doua sa revenire în mănăstire a fost ca `oblat`, adică frate fără voturi, căci nu putea urma cu stricteţe Regulamentul. Dar el a acceptat această condiţie destul de umilitoare, de loc ultim, interesându-l doar să poată urma propria vocaţie monastică. În scrieri apare pe deplin spiritualitatea lui, simplă dar foarte profundă; o experienţă a măreţiei lui Dumnezeu, a bunătăţii şi milostivirii sale. Rafael avea, de asemenea, o mare devoţiune pentru Maica Domnului”.
Sora a mai explicat cum trebuie privită astăzi figura acestui sfânt: „Avea tot ce-şi putea dori în viaţă, căci aparţinea unei familii cu multă bunăstare, dar a ales în mod liber vocaţia la viaţa consacrată în mănăstire, urmându-şi vocaţia până la capăt, cu o tenacitate şi cu o hotărâre care astăzi par destul de incredibile, căci tinerii de astăzi nu reuşesc să se decidă nici pentru căsătorie, nici pentru viaţă consacrată şi le este teamă să ia o hotărâre. De aceea, aş spune că primul aspect care impresionează la Rafael este tocmai capacitatea de decizie în a-l urma pe Isus în orice condiţie, capacitate care îi venea de la Dumnezeu. Apoi, iubirea sa extraordinară pentru Euharistie, pentru adoraţia Euharistică şi pentru Maica Domnului, cu care vorbea cum se vorbeşte cu o mamă, şi pentru Isus, cu care vorbea ca unui prieten, depinzând tot timpul de ei”.
