O călugăriţă ruandeză despre adevărata reconciliere

10.10.2009, Vatican (Catholica) - Este nevoie de Biserică în Africa deoarece ea poate să aducă vindecare, eliberare şi reconciliere, consideră o călugăriţă care şi-a pierdut familia în genocidul ruandez. Sr. Genevieve Uwamariya, din comunitatea Sf. Maria de Namur, Ruanda, a vorbit vineri în cadrul celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor.

Sr. Uwamariya şi-a pierdut tatăl şi mai multe rude în genocidul din 1994 din Ruanda, unul dintre cele mai sângeroase conflicte ale secolului XX. Călugăriţa a dorit să împărtăşească o experienţă personală trăită la trei ani după tragedie şi care i-a schimbat viaţa. Ea a caracterizat respectiva experienţă ca pe un exemplu al modului în care trebuie trăită reconcilierea într-un continent ce suferă din cauza violenţei, a violării drepturilor omului şi a nenumăratelor probleme sociale. La 27 august 1997, cu un grup al Milostivirii Divine, a mers în localitatea ei natală, Kybuye, şi a întâlnit un grup de prizonieri, dintre care unii erau executanţi ai genocidului. Scopul întâlnirii era pregătirea prizonierilor pentru Marele Jubileu al Anului 2000. Sr. Uwamariya le-a spus prizonierilor: „Dacă aţi fost victimă, oferiţi iertarea şi iertaţi-i pe cei care v-au făcut ceva rău.” Le-a explicat că doar astfel o victimă poate fi eliberată de greutatea ranchiunei, de greutatea răului comis.

„Un prizonier s-a ridicat imediat şi a cerut iertare. Am rămas înlemnită când l-am recunoscut pe un prieten de familie care a crescut cu noi. A mărturisit că mi-a ucis tatăl. Mi-a dat detalii despre moartea rudelor mele.” Sr. Uwamariya l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „Eşti şi vei continua să fii fratele meu”. Şi în acea clipă s-a simţit mai uşurată. „Am găsit pacea interioară şi i-am mulţumit celui pe care îl îmbrăţişam.” Bărbatul a exclamat apoi: „Justiţia îşi poate face demersurile şi mă poate condamna la moarte: eu acum sunt însă liber!” Din acel moment, sr. Uwamariya a trimis sute de scrisori din partea deţinuţilor în care se cerea supravieţuitorilor iertare. Unele scrisori au primit răspuns, mulţi prizonieri devenind prieteni cu victimele lor şi experimentând adevărata iertare. Au urmat şi diverse gesturi concrete: satul ei, plin de văduve şi de orfani, a fost reconstruit de prizonieri. „Reconcilierea nu înseamnă doar să aduci împreună două persoane sau grupuri aflate în conflict, ci a stabili o relaţie de iubire între ele, care să aducă vindecarea interioară şi apoi eliberarea. De aceea Biserica este importantă în ţările noastre, având un Cuvânt de oferit care vindecă, eliberează şi reconciliază.”