Un curs bianual analizează iubirea, familia şi educaţia
06.11.2009, Roma (Catholica) - Au început înscrierile pentru un curs care urmăreşte aprofundarea celor mai recente învăţături ale Magisteriului despre iubirea conjugală şi relaţiile familiale. Cursul „Iubire, familie şi educaţie”, organizat de Institutul Superior de Ştiinţe Religioase din cadrul Universităţii Pontificale Santa Croce din Roma, a ajuns la a 11-a ediţie şi a fost gândit pentru a răspândi învăţătura magisterială „pe teme legate de relaţia dintre bărbat şi femeie”, după cum amintesc organizatorii într-un comunicat de presă.
Prin intermediul unei aprofundări multidisciplinare, se propune studierea antropologiei creştine, o antropologie duală care vede în relaţia bărbat-femeie fundamentul umanităţii. Cursul „va analiza multiplele aspecte ale căsătoriei şi ale familiei furnizând participanţilor premizele antropologice, teologice, psihologice, juridice şi sociologice pentru a face trăi cu o reînnoită conştientizare experienţa iubirii umane”. Între materiile de studiu se află „Teologia căsătoriei şi a familiei”, „Fundamente biblice ale căsătoriei şi familiei”, „Psihologia vieţii conjugale”, „Familia ca subiect educativ”, „Dimensiunea juridică a iubirii şi a familiei”, „Gestionarea relaţiei conjugale şi a relaţiei părinţi-fii”.
Potrivit prof. Marta Brancatisano, care conduce cursul împreună cu prof. Carla Rossi Espagnet, este vorba despre un parcurs academic pentru „a aduce o contribuţie clară şi fundamentată ştiinţific la temele vitale care tulbură panorama noastră culturală”. Cursul se desfăşoară pe parcursul a doi ani. Se cere prezenţa la 60 ore de curs în fiecare an, care se vor desfăşura în trei sfârşituri de săptămână (în 2010 din 19 în 21 februarie, din 14 în 16 mai, din 8 în 10 octombrie). La cursuri se adaugă studiul personal cu instrumente de lucru cum ar fi ghiduri didactice şi colocvii cu propriul îndrumător. Sunt prevăzute teste de control pentru asimilarea conţinuturilor, seminarii de aprofundare şi un chestionar final.
