Chiar şi ţările bogate au nevoie de caritate
13.11.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a subliniat ieri, în audienţa acordată participanţilor la a 28-a adunare plenară a Consiliului Pontifical Cor Unum, faptul că rolul specific al Bisericii în promovare dreptăţii se realizează nu prin politică, ci prin vestirea Evangheliei şi prin promovarea virtuţilor precum caritatea şi credinţa. Adunarea plenară a început marţi la Roma, urmând să se încheie mâine. Evenimentul este prezidat de preşedintele dicasterului, Cardinalul Paul Cordes.
Pontiful le-a spus participanţilor că misiunea Cor Unum presupune „o tensiune constantă între doi poli: vestirea Evangheliei şi grija pentru inima omului şi pentru contextul în care trăieşte el”. Aceste două aspecte au fost subliniate în enciclica papală „Caritas in Veritate”, dar şi de Adunarea Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor. Ambele, a susţinut Sfântul Părinte, subliniază faptul că Biserica „în vestirea mântuirii, nu poate să treacă cu vederea condiţiile de viaţă ale fiinţelor umane la care a fost trimisă”. Din această perspectivă „trebuie să vedem angajamentul Bisericii pentru dezvoltarea unei societăţi mai drepte, a uneia în care drepturile individuale şi comunitare sunt recunoscute şi respectate”.
Papa a subliniat că „nu este cu siguranţă sarcina Bisericii să intervină direct în viaţa politică sau în viaţa statelor sau în construirea unor structuri politice adecvate”. Biserica „deschide inima către Dumnezeu” şi „trezeşte conştiinţele”, a spus Sfântul Părinte. Ea apără drepturile umane şi trăieşte angajamentul de dreptate prin întărirea vestirii Evangheliei. Pontiful a subliniat apoi rolul credinţei, de „forţă spirituală ce purifică raţiunea” în căutarea dreptăţii, „eliberând de riscul mereu prezent de a fi orbit de egoism, de interese şi de putere”. Chiar şi cele mai dezvoltate ţări au nevoie de caritate, şi astfel „slujirea prin iubire nu este niciodată superfluă deoarece situaţiile de suferinţă, de singurătate şi sărăcie persistă, cerând oameni dedicaţi şi ajutor tangibil”.
