Puterea cuvintelor lui Cristos
15.11.2009, Vatican (Catholica) - Mii de credincioşi s-au reunit şi în 15 noiembrie 2009, a treia duminică din luna noiembrie, pentru a asculta cuvântul de zidire sufletească rostit de Papa Benedict al XVI-lea şi a se ruga împreună antifonul marian „Îngerul Domnului”, acum când Anul liturgic după calendarul roman se apropie de sfârşit. Vă oferim textul alocuţiunii după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Am ajuns la ultimele două săptămâni ale Anului liturgic. Îi mulţumim Domnului că ne-a dat să parcurgem, încă o dată, acest drum de credinţă – străvechi şi mereu nou – în marea familie spirituală a Bisericii! Este un dar inestimabil, care ne permite să trăim în istorie misterul lui Cristos, primind în brazdele existenţei noastre personale şi comunitare sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, sămânţă de veşnicie care transformă de dinăuntru această lume şi o deschide spre Împărăţia Cerurilor. În itinerarul lecturilor biblice duminicale ne-a însoţit Evanghelia Sfântului Marcu, care astăzi prezintă o parte a discursului lui Isus asupra sfârşitului timpurilor. În acest discurs, se află o frază care impresionează prin claritatea ei concisă: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Marcu 13,31). Să ne oprim un moment să reflectăm asupra acestei profeţii a lui Cristos.
Expresia „cerul şi pământul” este frecventă în Biblie pentru a indica tot universul, cosmosul întreg. Isus declară că acesta tot este destinat „să treacă”. Nu numai pământul, ci şi cerul, care aici este înţeles tocmai în sens cosmic, nu ca sinonim al lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu cunoaşte ambiguităţi: toate creaturile sunt marcate de finitudine, inclusiv elementele divinizate de mitologiile antice: nu există nici o confuzie între creatură şi Creator, ci o diferenţă netă. Prin atare distincţie clară, Isus afirmă că cuvintele sale „nu vor trece”, adică stau de partea lui Dumnezeu şi de aceea sunt eterne. Deşi rostite în concreteţea existenţei lor pământeşti, ele sunt cuvinte profetice prin excelenţă, cum afirmă într-un alt loc Isus adresându-se Tatălui ceresc: „Cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la Tine şi au crezut că Tu m-ai trimis” (Ioan 17,8). Într-o parabolă renumită, Cristos se compară cu semănătorul şi explică faptul că sămânţa este Cuvântul (cf. Marcu 4,14); cei care îl ascultă, îl primesc şi aduc rod (cf. Marcu 4,20) fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu, adică trăiesc sub stăpânirea sa; rămân în lume, dar nu mai sunt ai lumii; poartă în sine un germen de veşnicie, un principiu de transformare care se manifestă deja acum într-o viaţă bună, însufleţită de caritate, şi la sfârşit va produce învierea trupului. Iată puterea cuvântului lui Cristos.
Iubiţi prieteni, Fecioara Maria este semnul viu al acestui adevăr. Inima sa a fost „pământ bun” care a primit cu deplină disponibilitate Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât toată existenţa ei, transformată după chipul Fiului, a fost introdusă în veşnicie, suflet şi trup, anticipând vocaţia eternă a fiecărei fiinţe umane. Acum, în rugăciune, să ne însuşim răspunsul ei dat Îngerului: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38), pentru ca urmându-l pe Cristos pe Calea Crucii, să putem ajunge şi noi la slava învierii.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
