Comemorarea la Roma a arestării Mons. Ghika
17.11.2009, Roma (Catholica) - În data de 22 noiembrie 2009, în duminica de după ziua de 18, a comemorării arestării Mons. Ghika, la Roma, în Bazilica San Vitale, de pe Via Nazionale 194/B, comunitatea românească este invitată să facă un pas spre aprofundarea istoriei Bisericii Catolice din România, ajutaţi de personalitatea monseniorului şi de scrisorile trimise de Vladimir fratelui său. Evenimentul este intitulat „Ziua memoriei”, cu referire la exigenţa de a nu uita momentele care au marcat nu doar viaţa unui om sau a unei familii ci a unei întregi Biserici, aflăm din materialul trimis la redacţie de pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare a Mons. Vladimir Ghika. Propunând prezentarea cărţii şi a filmului, semnate de Ana Boariu, „Fratelui meu din exil”, în mod special pentru comunitatea românilor, se doreşte a se face mai întâi o reparaţie, pentru că la evenimentul roman precedent, cel de la Accademia di Romania, au fost invitaţi mai ales italienii.
În al doilea rând, se speră ca această comemorare să favorizeze coresponsabilizarea conaţionalilor Slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, pentru cauza de beatificare a acestuia, mai ales că acum sunt în curs şi alte cauze ale Episcopilor martiri din aceeaşi perioadă. Evenimentul cuprinde două etape: prima este pregătitoare şi constă în expunerea de fotografii care ilustrează viaţa celor doi fraţi Ghika, pe durata întregii săptămâni care include ziua arestării, adică între 14 şi 23 noiembrie. Această mică expoziţie va fi amenajată în atriul Bazilicii San Vitale, biserica principală unde românii romano-catolici se reunesc în Roma în jurul păstorului lor, pr. Isidor Iacovici, co-organizator al evenimentului, numit de curând postulator al cauzei Episcopului Anton Durcovici. A doua etapă este celebrarea propriu-zisă a Sfintei Liturghii în aceeaşi biserică, duminică, 22 noiembrie, la ora 16, urmată imediat de proiectarea filmului amintit.
