Patriarhul Pavle al Serbiei va fi înmormântat mâine
18.11.2009, Bucureşti (Catholica) - Comitetul de organizare a funeraliilor patriarhului Serbiei a anunţat că mâine Sfânta Liturghie va începe la ora 7:30 (CET), la Catedrala patriarhală, citim în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina. Două ore mai târziu, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi dus la biserica „Sf. Sava”, unde, de la ora 11:00, se va oficia slujba înmormântării. Înmormântarea se va face, la dorinţa sa, în curtea Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” din Rakovica (suburbie a Belgradului).
Arhiepiscop de Peci, Mitropolit al Belgradului şi Karlovaci, Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în vârstă de 95 de ani, a trecut la Domnul duminică, în Spitalul Militar Universitar din Belgrad, după ce s-a împărtăşit, a anunţat Glassrbije.org. Trupul său a fost dus în Catedrala patriarhală din Belgrad, de un cortegiu funerar din care au făcut parte Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, preşedintele Serbiei, Boris Tadic, şi secretarul de stat pentru Culte, Dragan Curovic. Zeci de mii de oameni au trecut pe la catafalcul patriarhului pentru un ultim omagiu. Partide politice, organizaţii şi personalităţi au trimis condoleanţe Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei pentru „imensa pierdere”. În scrisori se spune că „Patriarhul Pavle a arătat cum trebuie să gândească şi să acţioneze cineva în cele mai dificile momente precum acelea depăşite de poporul sârb. Era singurul om în jurul căruia sârbii erau uniţi. Cuvintele sale erau un balsam preţios şi un izvor de adevăr şi mângâiere, moartea sa fiind o pierdere pentru toţi cei care respectă valorile umane şi creştine.”
După dorinţa patriarhului, oamenii au fost rugaţi să nu aducă coroane de flori, ci doar să aprindă lumânări şi, în schimb, după posibilităţile lor, să dea acei bani necesari finalizării bisericii „Sfântul Sava” din Belgrad. În Rakovica pregătirile sunt în plină desfăşurare. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Patriarhului Pavle va fi îngropat lângă cel al Patriarhului Dimitrie, trecut la Domnul în 1930. Ziarul Lumina mai scrie că aproape sigur la funeralii va participa şi Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolului, după cum a declarat PS Irineu, Episcop de Backa, membru în comitetul de organizare a evenimentului de mâine. Sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai celorlalte Biserici surori, dar şi din partea comunităţilor islamice şi evreieşti.

